De Citit : Editoriale

Retrocedarea contra naturii

| 14 aprilie

De ce?

Parcul Emil Garleanu este proprietate privata. Dupa 20 de ani de libertate, res­pectul pentru proprietate a invins. Intre blocuri sunt o groaza de spatii verzi, ce au apartinut odata cuiva. Daca familia gradinarului de legume sau descendentii de vita nobila (sau din flori) au gasit un avocat inteligent, sau daca avocatul a gasit un descendent (oricat de indepartat), schema este sigura si de succes. Nu vreau sa las impresia ca ma opun ideii de retrocedare, dar pentru oras, acest proces, daca e facut fara noima, naste monstri, consu­mand energii si resurse intr-o directie inu­tila. Berlinul a trecut si el prin aceasta faza, dar clasa lor politica a avut viziune si bun simt, astfel incat retrocedarea nu s-a facut in natura decat acolo unde a fost posibil, reintegrand urban cele doua parti despartite de ideologii diferite. Retro­cedarea n-a dus la opozitia „perdanti – castigatori“. Dezvoltarea urbana este un proces in care nu exista doua scenarii pe termen lung; ori toata lumea pierde, ori toata lumea castiga. Iar pe termen scurt, castiga doar speculantii, daca sunt protejati de coruptie si de o lege incompleta. Noi am ales scenariul perdant. Oare de ce nu ma mir? Spatii mari urbane sunt maidane parasite, blocate de retrocedari, multe dintre ele discutabile. Avem multe pete negre cu „acces interzis“, care, datorita crizei, risca sa ramana asa, sterpe si in paragina, inca zeci de ani… ca de urbanism nu mai poate fi vorba de mult. In acelasi timp, intr-un ritm vioi, s-a concesionat aproape tot ce mai avea in proprietate primaria, asa incat capacitatea sa de negociere si de schimburi de teren este practic zero. Inca se mai poate face ceva. Primarul general este singurul care are dreptul, prin lege, sa faca achizitii. Piata a cazut si permite achizitii. Facute intr-un mod transparent si in interesul public, la un pret corect, pot ajuta orasul sa-si dezvolte propriile politici si sa rezolve problemele locuitorilor.