De Citit : Editoriale

Marea trupa de circari

| 18 mai

The Avengers

The Avengers, adica prima mare reuniune a super­eroilor Marvel, e un previzibil succes de market-planning pe termen lung si, evident, un succes al tehnologiilor cinemato­grafice moderne, dar, in mod mai putin previzibil, este si un succes al traditionalului know-how impresarial-regizoral de a pune in scena o trupa de circari/vodevilieni (caci asa ii trateaza regizorul Joss Whedon pe Iron Man, Captain America, Thor si Hulk) astfel incat toata lumea sa straluceasca. Dupa cum a scris A. O. Scott in New York Times, filmul e, in parte, o comedie dialogala in care eroii isi tot pun unii altora in valoare stilurile personale – manierismele, marotele, cusururile – prin contrast, frictiune, schimb de impunsaturi: hipster (Iron Man-ul lui Robert Downey Jr.) contra demodat (Capitanul lui Chris Evans), intelectual (Hulk-ul lui Mark Ruffalo) contra ciocanar (Thor-ul lui Chris Hemsworth). O harjoneala nu tocmai usor de orchestrat, ea cerand tact (pana la urma, toata lumea trebuie sa iasa bine) si o impartire judicioasa a timpului (intre cultivarea acestor placer spectatoriale mai rafinate, tinand de simplul hanging out cu personajele – de statul cu ele in timp ce ele stau si se ciondanesc –, si satisfacerea mai conventionalelor asteptari tinand de sturm und drang in 3D & Sensurround).
Planuit nu doar ca un spectacol, ci in primul rand ca o mega-operatiune corporatista de subjugare a unei sectiuni cat mai largi din populatia planetei, Razbunatorii nu prea putea fi un film mult mai bun decat este; dar existau multe feluri in care putea fi mai prost.