Sa nu pui nume gresit, ca omori norocul.
De ce l-or fi botezat Nathanoe nu se stie. Poate nasii, care, de fapt, erau verisorii cumnatului dupa primul sot al matusii Evlampia, sa stie. Unchiul Marin a zis, privind bebelusul care se zvarcolea, rosu ca un rac – popa cel nou nu se pricepea la incalzit cristelnita si-l cam oparise, spre ciuda lui mos Ghelasie, care chefuise cu bunicul Neghina, care alunecase pe gheata si acum intindea acuzator membrul ghipsat catre neofit: „Asta va ajunge departe“. „Dar e baiat, unchiule!“ „Asta, asta, tot un drac, Doamne, iarta-ma!“ Nathanoe nu s-a impacat cu numele lui. Si a hotarat, cand va fi mare, sa fuga de el. Unde? A aflat, in clasa a cincea, ca pe alte meleaguri oamenii vorbesc alte limbi si au nume frumoase ca Pierr, Uiliam sau Rafaelo. Hotararea lui a fost luata. Va fugi si-si va lasa numele intins in curte, sub un pietroi. Proiectul, debitat in fata bunicii, spre hazul intregii familii, a ramas in faza de proiect pana cand, la op’spe ani, Nathanoe a incercat s-o stearga pe la Jimbolia.
L-au prins, l-au batut bine, l-au tinut in arest trei luni de zile. Cand s-a intors, era mai tacut si mai indarjit. S-a apucat sa construiasca un turn din sindrila, in fundul curtii. Lumea nu incepea si nici nu se sfarsea pe la Jimbolia. La sfarsitul lui octombrie, a disparut definitiv. Sosit la fata locului, nea Costica, militianul, a apucat sa urce in turnul din fundul curtii. De acolo, de sus, de la sase-sapte metri, a putut admira, pana hat departe, pinguinii, Tara de Foc, Himalaya si Capul Bunei Sperante ca-n palma. Iar de stalp era legat un odgon care inca mai balansa si se pierdea in zare.
Din pacate, alte amanunte nu pot sa va dau. Sosite a doua zi cu camioane si buldozere, autoritatile au darimat turnul si au betonat locul. Iar Nathanoe… care Nathanoe?