De Citit : Editoriale

Informatia e putere

| 02 iunie

Puterea corupe

S-au facut experimente legate de lobul prefrontal, care au aratat ca oamenii isi doresc sa aiba dreptul de-a alege, dar asta ii face apoi nefericiti. Pe scurt, li s-au dat oamenilor doua fotografii de arta. Intrebati daca vor sa aleaga pe loc una dintre ele drept cadou sau sa se mai gandeasca pana a doua zi, majoritatea au ales a doua varianta.
Cei care le-au triat pe loc erau, dupa un timp, fericiti cu fotografia de-acasa. Cei care s-au gandit o zi pe care dintre cele doua sa o returneze nu s-au bucurat niciodata cu adevarat de cadoul ales. Sarpele alegerii inca ii urmarea, desi era ireversibila. Cand alegi sa te uiti la un film cand pe alt canal e unul la fel de bun te simti cumva furat. Pe de alta parte, primim mai multa informatie dintr-un cotidian decat primea un palmas din Evul Mediu intr-o viata, desi avem creiere identice. Suntem bulversati. Emisfera stanga, cea responsabila de limbaj, ratiune, calcule, este supraincalzita. Ceea ce n-ar fi alarmant daca n-ar limita munca celei drepte, cea intuitiva, imaginativa, non-verbala, misterioasa si neformulabila. Opriti motorul, se rupe culbutorul. Eu uneori pun stop ganditului. Opresc tot. Orice gand. Orice imagine. Raman eu cu tacerea mea. Intai e infricosator. E intuneric si liniste. Parca e un bazait gros, un fel de vibratie. Mai trec ganduri ca niste stele cazatoare si le las sa treaca. Apoi, din nou, liniste. Am facut asta de multe ori. La inceput ieseau de toate, mai ales dorinte mascate in frici. Le-am demascat, pe rand, cat am putut. Si intr-o seara, dupa vreo ora fara ganduri, din singuratatea asta neagra ca un pamant a inflorit incet dar cu putere, ca un fir stramb de iarba, un zambet.