O oră liberă. Mă afund în scaunul de birou. Împing laptopul. Închid agenda. Văd telefonul și gândul fuge la ea… persoana dragă. Îi scriu. Scurt și la obiect. Înțelege, nu are nevoie de indicii. De aia mi-e drag de ea. Închid ochii și aștept un răspuns… Începe să bată vântul. Câteva firicele de nisip îmi conturează buzele. Hm! Un motiv în plus să le hidratez cu un pahar rece de vin alb. Căldura asta… Noroc cu marea care ne răcorește sufletele. Îmi întorc privirea. Chiar dacă vântul mi-a amestecat coafura, se poate observa zâmbetul și dorința de pe chipul meu. Cunosc sclipirea aia din ochi! E viza pentru țara viselor. Te călăuzește unde vrea ea. Și nu este tocmai un ghid rău. Întind mâna. Vreau să simt bătaia inimii și să stârnesc vibrația. Deodată soarele intră în nori. Începe să picure. Nu deranjează, ploaia e prietena mea. De fapt, acum începe distracția! Se lipesc hainele de noi, dar măcar ne răcorim și nu ne mai deranjează căldura asta. Ne ridicăm de pe șezlonguri. De ce se uită timid la mine? Am înțeles… Cred că-și dorește să dansăm. Ce putea fi mai frumos? Nici muzica nu-și mai are rostul în peisaj. Sunt în brațele persoanei pentru care contez. Ta na na na! Mă mișc încet și-mi tărâi ca o copilă naivă tălpile goale prin nisip. Iubesc senzația. Nu vreau să se termine! Îmi pun capul pe umărul lui și trag aer adânc în piept. Simt cum mă cucerește fericirea. De la rădăcina firului de păr până la degetul mic de la picior. Primesc un sms. Îmi cade capul… și-mi schimb rapid poziția… Îmi intra soarele în ochi. Uitasem geamul deschis la birou. A trecut și ploaia, dar și pauza.