… deci sa radem
Am auzit un banc. Cica in trafic, mare congestie, toate masinile se opresc, balamuc, harmalaie, nimeni nu mai poate inainta. La un moment dat, intr-un suflet apare pe jos un individ agitat, cu hainele fluturande, trecand de la masina la masina si explicand febril: "teroristii i-au rapit pe parlamentarii Romaniei si ameninta ca nu le vor da drumul decat contra a 10000 de euro. In caz contrar, ii vor stropi cu benzina si le vor da foc. Noi facem o cheta, trecem pe la toti conducatorii auto opriti in trafic, sa ajute si ei cum pot. Un sofer, patruns de intensitatea evenimentului, intreaba agitat: „si cam cat da fiecare?“ Raspunsul: "Cam 5 litri.“ Se spune ca gluma inveleste de fapt un gand pe care totusi nu l-ai spune de-a dreptul.
Cand glumesti de fapt pleznesti, biciuiesti la figurat. Se apeleaza la subterfugii de tipul bancurilor pentru a infatisa realitatea sumbra. Romanii nu spun in fata. Nu taie din radacina. Ei rad, doar-doar. Hazul de necaz. Nu mi se mai pare o virtute, nici macar o calitate, doar o trista carte de vizita. Alta ar trebui sa fie reactia: indreptarea la necaz, sau masura imediata pentru problema iminenta, nu hazul. Hazul este pentru saloane, serate cu ceai si biscuiti, in care un pic de spirit da o anume savoare, aroma inteligentei este mai bine pusa in valoare intre oameni asemanatori, care inteleg fina sfichiuire. Dar sa razi ca prostu’ cand tu esti pe un butoi cu pulbere mi se pare o atitudine iresponsabila in inconstienta sa. De fapt toata lumea cleveteste, este nemultumita, isterica de atata exasperare. Dar acea lume, cand da nas in nas cu parlamentarul pe care-l suduie nu ar zice nici pas, cel mult: sa traiti, aveti o scama… o zi buna! Si-apoi ar pleca acasa excitat de marea intalnire. Pentru ca inca avem microbul numit mutenie in fata autoritatii. Plus slugarnicia. Chiar nu se mai schimba nimic fata de comunism?