Filme, deci muzica
Un festival de film care a reusit sa ajunga la 12 editii in aproape 20 de ani e deja un festival mare: pentru editia din 2012, Astra Film Festival a primit 1000 de filme din 40 de tari – toate si-ar fi dorit sa intre in selectia finala. Au ramas in cursa 100, reprezentand 24 de tari. Daca ma luati repede, n-am sa va pot spune daca, in cinci zile, am vazut 10 sau 20 de filme. Nu a fost o problema de limbaj – asa cum s-a intamplat in criza turnului Babel – ci de betie culturala. Sa nu uitam ca e vorba despre un festival de film documentar, in care cele mai multe productii plonjeaza in micro-culturi sociale.
La distanta de cativa metri – de la o sala de proiectie la alta – esti teleportat dintr-o familie de pe langa Sighetul Marmatiei (unde doua adolescente isi traiesc dorul de parinti intre vizitele pe care acestia si le permit o data pe an, cand vin in concediu din Spania – Aici…adica acolo) intr-o experienta conjugala din Cambodgia (un israelian si o khmera incearca sa existe ca familie intr-o societate in care prostitutia este ubicua – Cantec de leagan in Phnom Penh a luat Marele Premiu Astra).
Casa de Cultura din Sibiu a fost, pentru o saptamana, un adevarat turn Babel. Diferenta fata de faimosul reper biblic este ca povestile din festival sunt despre oameni reali in viata reala. Pentru mine Astra a devenit cea mai tulburatoare experienta a anului. Singurul film care nu m-a tulburat ci m-a starnit a fost o prezenta insolita in Festival: Dacii – adevaruri tulburatoare (un produs descins din trip-uri protocroniste, prezent la Astra intr-o sectiune dedicata Daciei). Nu va spusei ca fuse turnul Babel? Si stiti ce simplu s-a rezolvat aceasta ameteala multiculturala? Trupa Dva („Doi“), adica doi cehi trasniti – Jan Kratochvil si Bara Kratochvilova – au cantat la voce si alte jucarii in holul in care se intalneau popoarele participante. Si ca sa se hodineasca Babelul, au folosit o limba inexistenta, inteleasa de toata lumea.