Exact! Pe vremea cand aveam douaj de ani, nu era feisbuc, internet… Nici măcar telefoane mobile și sms-uri. Pe la 21 le-am descoperit și era lux să ai un alcatel one touch easy și să poți trimite mesaj! Pe atunci mi se părea ceva mega tare lucrul ăsta… să scrii pe un telefon…
Pe la douăzeci de ani, mai precis prin 2000 cântam. Eram brunetă, bronzată, suplă și fițoasă. Cântam în crâșme, restaurante, baluri și scandaluri.. vorba cântecului… Și aveam admiratori. Unii mai cu tupeu, alții mai timizi, altii declarați, alții mai secreți… Eu eram fandosită și știam că sunt admirată. Și mă umflam în pene de mândrie că sunt fată frumoasă și sunt dorită cu ardoare.
Pe atunci nu erau site-uri de întâlniri online, dar erau discoteci cu muzică bună, în care mergeai și dansai din toate balamalele până nu îți mai simțeai picioarele. Atunci totul era real, nu virtual. Râdeai cu toată ființa ta, nu tastai LOL. Și când te îndrăgosteai, se simțea în fiecare celulă din corp. Băiatul te invită la un suc, te sorbea din priviri și îți fura o sărutare. Îmi amintesc că stăteam în fața blocului încă 30 de minute înainte să ne despărțim, că nu aveam să ne vorbim mai târziu pe chat. Aveau să treacă câteva zile până când ne revedeam. Dorul ne mistuia inima și creștea dragostea. Și ce fluturi aveam în stomac!
Recent am fost la mama acasă. Probabil penultima oară în casă în care am crescut, sub numele de Bacalu… Și mi-a pus mama în brate o cutie mare, în care mi-am împachetat toată viața mea de adolescentă. Și am început să scot, să caut, să răsfoiesc, să râd cu lacrimi și mai mai să plâng… și am găsit multe! Jurnalele mele din 97 în 2003, în care am scris zilnic ce făceam, ce mâncam, ce gândeam sau visam cu ochii deschiși, când făceam dragoste, cum făceam dragoste, cu cine…. carnetele de note, oracolele… scrisorile de dragoste…. Toate reale, în mâinile mele. Și am dat de câteva poezii de dragoste, scrise în grabă de un admirator… puțin nătâng… M-am înduioșat…. Atât a rămas din dragostea lui… căteva hârtii, scrijelite cu suflet si tremur. “ Pentru tine, frumoaso… Mă voi gândi mereu la tine/ Te rog să ai grijă de tine / Îmi va fi greu ca să te uit/ Căci te aud mereu cântând”. Cât despre jurnale… sunt niste delicii! Corina din 98 era la fel de zăpăcită ca cea de azi! Nu e de mirare.. nu? Voi.. aveți jurnal? Sau măcar un oracol completat de toți colegii din clasă?