Ce a fost mai intai, curiozitatea sau pisica?
— Nu-mi place, spune doamna, mangaind, tensionata, pieptul dezvelit, musculos si imparosat al valetului.
— Ce nu-ti place, printesa, miorlai, prefacut, servitorul plecat al intimitatii stapanei.
— Pisica nu-mi place. E piaza rea. Ai observat-o cum se uita la noi cand… o facem? Se uita fix in… fundul tau si urmareste cum te… ma… Apoi casca botul larg cand… cand… Uneori am impresia ca retine ce facem si se duce sa spuie.
Valetul zambeste politicos. Doamna e nevricoasa. Pisicii ii daduse, nu o data, cu reteveiul in cap. Oare pisicile au suflet? Pentru intaias data, barbatul avu indoieli. Isi puse pe lista exterminarea pisicii. Ca si cum l-ar fi auzit, Miti sari in laturi si iesi, flocotoasa, pe ferestruica inalta. Inainta, pas pas, pana la donjon.
— Ah, era sa-mi saie inima din piept. Varvara, isi trase jartiera si chilotii, nu inainte de a-si pune sortuletul la piept. Mata! Stapanul mormai nemultumit:
— Pisicuta mea, lasa fleacurile astea… Lasa-le jos!
— Dar, domnule…
Miti isi continua periplul de pe acoperis, printre crengi, pana la bucatarie. Matilda, bucatareasa, tocmai scotea matele din crap si i le punea pe o farfurioara slinoasa. Miti fornaie, toarce si aproba cu glas melodios. Cand sa-si manifeste recunostinta, ridicand coada, ochii ei se fixeaza pe mainile grase si cam paroase ale femeii. Iar mainile tocmai inmaneaza nepotului lu’ tanti Maria un pachet unsuros, mirosind la fel de minunat. Matilda se incrunta. Iar pisica pleaca mai departe, parand si mai preocupata de soarta omenirii. Mult n-a mai umblat. I-a venit de hac un porumbel. Mita a sarit sa-l prinda, orbita, si a cazut in putul cel stramt. A incercat sa se prinda cu ghearele, dar a alunecat scartaind pana in apa cea rece. A miorlait sfasietor. Nu prea mult, dar suficient de tare. Nimeni nu i-a sarit in ajutor…