De Citit : Editoriale

Curcubeul mucurilor de tigari

| 21 octombrie

Cine fumeaza, stie despre ce vorbesc.
Cine nu, sa faca bine sa nu se-apuce.
E groaznic.

De fiecare data cand cer un pachet de tigari zic asa: „Dati-mi un pachet de cutare lung albastru deschis, nu inchis. Nu, ala e inchis“. Aproape 10-12 cuvinte, ca sa nu mai punem la socoteala buna ziua, va rog-ul si multumesc-ul. Pe vremuri, tigarile se imparteau in doua-trei categorii. Normale, lights si ultra-lights. Desi sistemul functiona ireprosabil, totul s-a dus naibii din vina nu stiu cui. Tigarile care erau lights si ultralights au primit denumiri abstracte de culori sau tehnologii ale viitorului. Si, astfel, a inceput degringolada. Oamenii care fumasera toata viata lights au aflat ca nu fumeaza lumini, ci culori si nuante.

Dintr-un fumator banal de lights m-am transformat, peste noapte, intr-un client pretentios de albastru deschis. Practic, limba romana a devenit neincapatoare pentru a descrie un pachet de tigarete. Si sa va spun de ce. Din pacate, acel albastru deschis e un albastru deschis metalizat, situat fix la jumatatea distantei intre albastru deschis si argintiu. De-asta, de fiecare data cand cer albastru deschis, primesc fie argintiu, fie albastru inchis. Nu pot sa zic nici bleu, nici bleumarin deschis, pentru ca asta creaza confuzie in capul vanzatorului si, implicit, al meu. De multe ori ma mai intalnesc cu alti fumatori de albastru-deschis argintiu si dezbatem formula sigura de a comanda modelul asta. Am incercat totul, chiar si „argintiu“, chiar si defunctul ultra-lights. Sunt convins ca liceenii care fumeaza deja o vor lua pe calea artelor plastice sau a fotoeditarii. Eu inca nu pictez, dar stiu ca mi-am ales cea mai dificila optiune din pantonarul tigaretelor cu filtru. Si recunosc, cand sunt prea obosit sa-mi iau albastru deschis, cer, direct, un rosu. Rosu inchis, ca sa fiu mai precis.