– Vino, hai, dă-mi mâna. Spuse bunica mea, mai mult dându-mi de înţeles cu o mişcare scurtă a capului şi o zvâcnire cu subînţeles a mâinii stângi. Cu dreapta ţinea pe umăr o desagă plină cu puţinele bunătăţi ce puteau fi găsite într-un târguşor comunist al anilor 80; nişte pâine, biscuiţi, ceva salam şi un kilogram de cireşe. Era vremea cireşelor iar eu împlinisem şase ani. Era un sfârşit de mai, verde şi însorit. Şi înmiresmat. Atât de frumos încât şi acum, la 34 de ani, simt totul ca atunci. Mirosurile din piaţă, blana moale a căţelului bunicii, cel mai bun prieten al meu atunci. Senzaţia plăcută pe care o aveam când treceam cu degetele în mers, peste zăbrelele gării din orăşelul Brad. Mâna aspră dar atât de blândă a buncii mele care mă ţinea cu grijă infinită în drumul nostru spre centrul oraşului. Bucuria şi speranţa cu care bunicii ne aşteptau la începutul fiecărei veri. Pe noi, cei opt nepoţi. Acum opt adulţi cu copii şi resonsabilităţi. Cu amintiri minunate. Cu speranţe infinite. Cu copilărie frumoasă. Cu copilărie…
În acei ani nu aveam nimic din ce au copiii zilelor noastre; tabletă, programe la televizor, after school, bone sau tabere de engleză. Habar nu aveau ai noştri de parenting, dar s-au descurcat şi au făcut oameni din noi. Aveam doar mersul la bunici în vacanţe, şotronul, elasticul, v-aţi ascunsea, flori-fete sau băieţi, raţele şi vânătorii, păpuşa Sorina de Arad (care mereu rămânea cu un ochi închis), o ciocolată la cel mult două săptămâni, scaldă la râu, sau povestea cu Ivan Turbincă pe care adoram să ne-o spună bunica în timp ce adormeam rând pe rând răpuşi de oboseală şi fericire…Şi, mai presus de toate, am avut copilărie. Atâta de frumoasă, încât copilul din mine nu a murit niciodată. Nu s-a făcut mare. Nu are rate la bănci. Nu a plâns după niciun bărbat. Nu a pierdut niciun prieten. Nu a simţit amărăciunea trădării şi nici nu s-a luptat cu nesiguranţa. Copilul din mine e fericit veşnic şi e mereu aici, în mine, sprijinind adultul în încercarea de a traversa cumva, cu capul sus şi zâmbetul pe buze toate hopurile vieţii. La mulţi ani, copilule! La mulţi ani copii mari şi mici! Şi nu lăsaţi să se piardă copilăria…S-ar putea ca la un moment dat să fie tot ce mai aveţi…