De Citit : Editoriale

Comunismul si smecheria.

| 09 iulie

Dictat-ura

Raspunzand pe un ton ragusit, cu dezacorduri gramaticale si ferm convins ca strada ii apartine, un ins cu ceafa lata intinsa pe trei straturi (sau pe trei valuri, nu stiu cum se spune mai plastic) sa uita la mine cu ochii lui apropiati. Din punctul meu de vedere (adica din al locului in care sedeam) semana cu un gibon. “ Ce vrei ba? Vrei sa-ti trag una?” “ Nu” raspund, “ vreau, daca se poate, sa dati muzica mai incet” . “Vrei sa te tund?” “ Nu”, raspund din nou. “Vreau sa dati muzica mai incet. Se poate?” “ Du-te ba d-aicia, ca-ti trag una…”….
Imi vin in minte tot felul de actiuni criminale vazute prin filmele cu Chichi Cean. Ma intreb ce sa fac. Pur si simplu ar trebui sa apelez la politie. Asta si fac. Pentru ca asa se obisnuieste intr-o societate civilizata. Politia era in coltul strazii si apelez la ei. Cu chipiurile pe varful capului, obositi de stransul cojilor de seminte din masina, batand cu varful pantofului pe asfalt ritmul manelei ce rasuna de la vecinul, politia imi raspunde stergandu-se de transpiratie. “Lasa-l ca a facut si el 24 de ani”…
Comunistii anulau prin dictatura “smecheria” instalata in societate. Nu existau smecherasi. Pentru ca le era frica sa existe. Pentru ca daca existau, venea militia sau securitatea (in functie de nivelul de smecherie asumat), te bagau intr-un beci, cu o lampa in fata (sau fara lampa) si te bateau pana iti disparea si ultima farama de smecherie. Intr-un fel, cred ca singurul, in visele mele cele mai indepartate, regret comunismul. Dar ma trezesc dimineata intr-o societate distrusa in ceva decenii si-mi pare rau de visele avute. Poate o sa ma trezesc intr-o dimineata intr-o societate frumoasa, cu oameni civilizati, cu oameni care stiu sa spuna “pardon”, “scuze”, “buna ziua” si sa nu se uite incruntat la merdeneaua partenerului de trafic pietonal.