Julio Cortázar, Pagini neasteptate, traducere din limba spaniola de Tudora Sandru Mehedinti, Editura Polirom, 2010
Desi la noi n-au aparut multe dintre cartile pe care Cortázar le-a scos in timpul vietii, acum a iesit pe piata una pe care n-a publicat-o. Nu ma dau in vant dupa volumele de tip aspirator pe care le confectioneaza urmasii sau prietenii scriitorilor celebri, trecand peste dorintele acestora, dupa ce le rascolesc prin sertare. Dar, ca vechi fan al lui Cortázar, mai intai am rasfoit aceste Pagini neasteptate, dupa care m-am apucat sa le citesc de la cap la coada. Sunt aici povestiri excelente, unele perfecte, pe care din motive numai de el stiute, n-a vrut sa le publice, schite pe care le-a eliminat din anumite volume, dar si pagini de critica literara, insemnari de calatorie, portrete, comentarii politice uitate prin ziare, cateva interviuri imaginare si in final 13 poezii.
Cartea are omenesti inegalitati, insa chiar si textele in care, ai zice, autorul nu era in cea mai buna forma literara nu se afla sub linia lui de plutire. Ceea ce Cortázar isi permitea sa nu publice sau sa pastreze ca punct de plecare pentru texte ulterioare sunt cel mai adesea povestiri sau schite care te fac sa te intrebi ce cusur le-o fi gasit autorul. E adevarat ca fata de zecile de carti pe care le-a publicat, ceea ce a lasat pe dinafara e o infima parte, totusi fictiunile la care Cortázar a renuntat i-ar face fericiti pe multi scriitori cu pretentii, dar cu mai putine volume la activ. Ciudatenia in cazul lui e cu atat mai mare cu cat atunci cand scotea texte din cartile sale de povestiri, editorii se rugau zadarnic de el sa le puna la loc. Facea asta din cochetarie literara? Din superstitia de a nu da tot la tipar, pentru a pastra un cap de pod de la care sa porneasca urmatoarea carte? Sau te pomenesti ca acest argentinian cuceritor, despre care Marquez scria ca a fost omul cel mai important pe care a avut norocul sa-l cunoasca, si-a pregatit si posteritatea, lasandu-le la sertar urmasilor de-un volum de inedite sclipitoare.