Sunt oameni pentru care a calatori nu e o vorba-n vant.
Popescu ii uraste pe cei care isi arunca bagajele-n rucsac. Cica astia-s oameni liberi. De aia se intorc morocanosi, raciti si plictisiti de moarte, blestemand spatiul, timpul si nenorocul. Vacantele lor seamana cu o condamnare la moarte amanata. Mai rau, dupa nici o saptamana, povestile lor inconjoara realitatea cu un sclipici mincinos si cu un abur de ipocrizie. Asa se face ca, fara exceptie, afli mereu despre niste ospete pantagruelice, niste peisaje care-ti taie respiratia si niste gagici de-ngheata putu’, gata de orice nebunie sexuala. Popescu pufneste. Niciodata. Spre deosebire de toti ostenitii sortii, el ia viata-n serios. Mai intai, face o vizita medicului de familie, incrucisandu-se cu dentistul si revistele de sanatate. Ca sa faca economie – orice banut conteaza – ia numai foitele gratuite din farmacii. In tot acest periplu, nu uita nicio clipa sa rasfoiasca prospecte, oferte, saituri.
O analiza riguroasa, aidoma uneia matematice sau ingineresti, rafineaza cautarea. Exclude eroarea. Imblanzeste hazardul. Urmeaza clima, obiceiurile locului, traseele periculoase, primejdiile de tot soiul. Cercetarea stiintifica a vacantelor e pasiunea lui Popescu. Are fise pe care le consulta, melancolic, de la 16 ani, pe cand isi imagina lumea. Lumea e aidoma viselor lui. Nu exista exceptie. Dupa luni de alergare, totul e clar. Popescu isi priveste comoara: bagaje incataramate, pioleti, franghii, truse medicale multifunctionale, busola, nivela cu apa, compas, ruleta, micrometru, ghete, sireturi de rezerva, pendulul lui Foucault, chibrituri, tigaie, briceag elvetian, pusca cu aer comprimat, maruntis, cecuri de calatorie, bulldog, chinina, seringi hipodermice si reduceri promotionale. Il cuprinde melancolia. Calatoria e ca si facuta. Adoarme cu un zambet extaziat pe buze. Iar cand se trezeste, vacanta s-a terminat. Dar s-a terminat cu bine!