De Citit : Editoriale

Anti-Miorita

| 19 ianuarie

Oameni care nu (se) plang.

Locuiesc in desert, la poalele muntilor, imi spune ghidul Erhart. In fiecare dimineata aud deasupra casei vuietul avionului acela greu al lui Richard Branson de la Virgin, care aduce turisti. Imi frec mai­nile, inseamna ca afacerile merg. Erhart e neamt si s-a mutat la Las Vegas acum cateva zeci de ani. A invatat de la americani sa simta pulsul afacerilor. Iar avioanele care trec necontenit, zi si noapte, la cateva zeci de secunde unul de altul, foarte aproape de cladirile orasului (aeroportul a ajuns, in timp, sa fie inglobat in Sin City, cam ca Baneasa al nostru), sunt un indicator perfect al sanatatii businessului.
Erhart, batran acum, taraste un picior, dar este foarte dinamic. Nu a vorbit nicio clipa despre criza. E un cuvant pe care e mai bine sa nu-l rostesti in America, imi explica. Altfel, esti perceput ca slab. Imi arata case din suburbii preluate de banci. In vremea bulei imobili­are, valorau 200.000 de dolari. Oamenii au facut credite, apoi a venit devalorizarea proprietatilor iar cele doua sute de mii de dolari mai fac astazi cel mult o suta douazeci de mii. Ce sa faca omul in aceasta situatie? Decat sa plateasca la banca o valoare fara acoperire in realitate, incarca tot in masina, para­seste casa si o ia de la inceput in alta parte. O tragedie, dar americanul nu sta sa se planga, sa-si smulga parul din cap, asezat la o votca in carciuma. Nimeni nu se vaicareste, dar toti sunt mai preocupati ca niciodata sa faca businessul sa se urneasca si apoi – or veni si vremurile acelea, fara indoiala – sa duduie din nou.
Cladirile in constructie din Las Vegas, inghetate ala­turi de macarale in 2009, sunt acum terminate si pline de turisti. Care vin in numar de vreo 40 de milioane pe an. Vin si pentru ca intalnesc aici oameni preocupati sa faca ceva pentru a iesi dintr-un necaz. Necaz caruia nu-i spun niciodata pe nume.
www.victorkapra.ro