De Citit : Editoriale

Ador începuturile

| 11 decembrie

Mă fac să zâmbesc indiferent de zi, de moment, de starea emoțională, de context, de locație, de oraș, de țară , de companie. Îmi aduc bucuria și dulceața copilăriei, dar și eleganța și prețioasa relaxare a maturității. Bucuria revederii, în fiecare an, îmi face sufletul să zboare.
Îl transformă în mirificul fluture, ce-mi aduce din cele mai exotice lagune praf de stele și miresme divine. Vibrațiile îmi ajung pentru hrana zilnică vreo două sau cel mult trei zile. Simt că nu îți pot descrie … doar în cuvinte. Notează doar atât… Extaz! Cu asta să rămâi pe retină și când o să le vezi. Te rog închide ochii.
Trebuie să le savurezi gingășia, dulceața, parfumul și puritatea și vei ști ce primesc eu de la ele. Despre lăcrămioare vorbesc… Am simțit nevoia să te eliberez de haosul întrebărilor nedorite. Asta, doar ca să înțelegi rețeta fericirii mele.
Sunt multe lucruri pe care le iubesc. Dar cum nimic în viața asta nu e întâmplător… am început lista cu ele, lăcrămioarele. Poate pentru că ne ghidează aceleași stele. De mai! Și încă un lucru… Ca să -ți fie clar. Eu pe tine chiar te iubesc, dar și mai tare iubesc începuturile, așa că dragă domnule an 2014, te rog fără tragedii, lacrimi, comentarii, liste cu reproșuri și planuri fără viitor. Vorbe! Hai să lăsăm lucrurile exact așa cum le-am primit de la univers. Să zâmbim și să ne păstrăm energia pentru poveștile care vin… în noul an. Doar ți-am zis de la început, de când mi-ai zâmbit pe furiș printre La mulți ani și pahare de șampanie… Ador începuturile!
Te las acum. Să fii sănătos, fericirea vine singură dacă o lași…
Hey 2015! La mulți ani și nu uita,
începuturile aduc zâmbete!