Evenimente : Spectacole

Faust

 

Opera Brașov prezintă vineri, 17 mai 2019, de la ora 18.30, în Sala Operei, spectacolul cu opera „Faust” de Ch. Gounod, scrisă pe un libret de Jules Barbier și Michel Carré, după drama cu același titlu a lui Johann Wolfgang von Goethe. Premiera operei a avut loc la 19 martie 1859, la „Théâtre Lyrique” din Paris.

Acțiunea se petrece în Germania secolului al XVI-lea.

Structura operei corespunde gustului parizian pentru grand-opera, ce include obligatoriu o scenă importantă de balet, în acest caz, Noaptea Valpurgiei. De-a lungul timpului, multe teatre au renunțat la acest tablou, concentrând atenția pe drama personajului Margareta, cu atât mai mult cu cât libretul operei este inspirat din partea I a poemului lui Goethe. Muzica lui Gounod este deosebit de inspirată, balada regelui din Thulle, Serenada lui Mefisto, aria lui Valentin, corul soldaților și aria lui Faust din actul al-II lea devenind pagini de referință pentru genul liric francez. Opera a avut, încă de la prima reprezentație, succes la public, fiind preluată de toate teatrele de operă importante din Europa și apoi, din întreaga lume. Rolurile principale – Faust, Mefisto, Margareta și Valentin – sunt deosebit de complexe, reprezentând adevărate pietre de încercare pentru soliștii de operă.

În distribuție, soliștii Operei Brașov: Liviu Iftene (Faust), Cristina Radu (Margareta), Dan Popescu (Mefisto), Alexandru Aghenie (Valentin), Gabriela Hazarian (Siebel), Sonia Hazarian (Martha), Lorand Cristian (Wagner) și balerinele Valentina Mirică și Nicoleta Sasu – două spirite ale răului. Își dau concursul Orchestra și Corul Operei Brașov. Conducerea muzicală va fi asigurată de dirijorul Mircea Holiartoc, regia artistică fiind semnată de Cristian Mihăilescu. Scenografia: Șerban Iuca. Coregrafia: Nermina Damian. Dirijor cor: Leonard Boga. Regia tehnică: Marilena Aldea.

Preț bilete: 35 lei – în sală; 25 lei – la balcon lateral

 

ada

 

ef eqe qweq