De Citit : Știri

Zilele Portilor Deschise la Facultatea de Litere

| 26 aprilie

Facultatea de Litere a Universitatii din Bucuresti continua traditia organizarii evenimentului Zilele Portilor Deschise (ZPD) si are placerea de a-si astepta vizitatorii la sediul sau din str. Edgar Quinet, nr. 5-7, intre 26 si 29 aprilie, incepand cu orele 10:00.

Oferta educationala este compusa din 6 specializari de licenta, anume: Limba si literatura romana-o limba straina, Etnologie, Literatura universala si comparata-limba straina, Studii europene, Comunicare si relatii publice, Biblioteconomie si stiinta informarii, Asistenta manageriala si secretariat. In sesiunea de admitere din 2009 s-au inregistrat peste 1400 de candidati numai la specializarea „Limba si literatura romana-o limba straina” si peste 1300 la celelalte specializari. Prin acest eveniment anual, Facultatea de Litere vine in intampinarea liceenilor, invitandu-i sa participe la o serie de dialoguri despre programele de licenta si de masterat, modalitatile de admitere si, nu in ultimul rand, viata studenteasca.

ZPD inseamna cursuri deschise, prezentarea ofertei educationale si alte activitati conexe, relevante pentru atmosfera din facultate. In fiecare zi, de la ora 18.00, are loc un tip diferit de eveniment: astfel LUNI, 26 aprilie Asociatia Studentilor de la Litere organizeaza prima editie a intalnirilor cu autori contemporani „Vin…cu scriitorii” la care vor participa prozatoarea Ana-Maria Sandu si poeta Diana Geacar, MARTI, 27 aprilie are loc cenaclul literar al studentilor de la Litere „Salonul Doamnei Grasa”, MIERCURI, 28 aprilie Uniunea Scriitorilor din Romania initiaza seria „Intalniri la Litere” cu invitatul Gelu Negrea, pe tema „Mitica si dublul sau Moromete”, iar JOI, 29 aprilie organizam o dezbatere despre mass-media: „Presa din Romania: what’s next?”, cu invitatii Eugen Istodor, Liana Alexandru, Costi Rogozanu si Cristian Ghinea.

Studentii nostri ii asteapta pe toti cei interesati la standul fiecareia dintre cele 6 specializari pentru a le raspunde la intrebari si a le oferi carti de la editurile partenere, pentru a le prezenta facultatea si a-i conduce la cursuri si seminarii. Potentialii candidati pot raspunde la sondajul de profil cu tema „Ce specializare ti se potriveste?” iar vizita lor va fi inregistrata intr-un album online de fotografii cu subiectul „Prima zi la Litere”.

Mai multe detalii si programul complet al ZPD editia 2010

Facultatea de Litere este una dintre cele mai vechi institutii universitare din Bucuresti, infiintata pe 2 noiembrie 1863 sub denumirea de Scoala Superioara de Litere. Odata cu fondarea Universitatii din Bucuresti in 1864 devine parte a acestei structuri sub numele de Facultatea de Litere si Filozofie. In prezent functioneaza sub denumirea de Facultate de Litere si ofera specializari de licenta, masterat si doctorat.