Debutul regizoral al lui Bobby Paunescu promite o serie de noi filme care vor avea un cuvant greu de spus in cinematografia romaneasca. Cristi Puiu (coproducator) ne uimeste din nou cu o poveste seaca, fara inflorituri, asemeni Mortii Domnului Lazarescu, cu un film in care ne trateaza ca egali.
Filmul este complet ca o sfera. Cuprinde elementele necesare pentru a crea imaginea intreaga si nimic in plus.
Monica Barladeanu creaza un personaj autentic. Renunta la seductia glamour si ne arata o femeie cu adevarat frumoasa. Francesca este stralucitoare prin atitudine si naturalete. Gaseste solutiile unei existente demne in mijlocul furtunii schimbarii vremurilor. Asemeni filmului 4 luni, 3 saptamani si 2 zile al lui Cristian Mungiu, Francesca este construit pe imaginea unei femei care a gasit echilibrul intre telurile propuse in viata si raspunsul la nevoile proprii, raspuns care ii ofera suficiente resurse astfel incat sa poata darui celorlati.
Imagine fidela a realitatii, Francesca relanseaza problemele zilelor noastre. Ne readuce in fata o societate in care se redefinesc valorile, o
societate in continua constructie.
Regasim paternuri comportamentale tipice: barbatul cazut de pe piedestal nevoit sa-si reconstruiasca statutul se zbate luptand in primul rand cu definitia lumii asa cum o cladise, femei imbatranite, obosite sa mai caute solutia in realitate se refugiaza in hazard, si oameni puternici, care nu renunta.
Contrastul intre lumea exterioara si lumea interioara este subliniat prin cadrele lipsite de lumina, iar stazile in continua constructie ne reamintesc santierul unei perpetue deveniri.