De Citit : Recomandări

TRAINSPOTTING 2 SAU PORNO

| 10 martie

Cel mai recent film al lui Danny Boyle este singurul despre care am scris în avans, în Iunie 2016. O parte dintre povestirile de atunci, se regăsesc mai jos, cu ușoare adăugări, alături de impresiile pe care mi le-a făcut atunci când l-am văzut.

1997, toamna. Eu aveam zece ani, când frate-meu mai mare, actor păpușar (încă), a venit acasă, după un turneu cu Teatrul de Păpuși din Brașov, în Franța. În numeroasele genți (nu știu de unde a avut atât de mulți bani) se afla o sumedenie de chestii pentru marea mea familie, multe dintre ele și pentru frate-su cel mai mic, un băiet dezorientat cu zece “primăveri împlinite în toamna aceea”. Primisem o carte groasă ce conținea multe poze cu Mickey Mouse care se numea Mickey Parade (a se citi în franceză), dulciuri și altele specifice unui mucos ca mine. Totuși, cele mai faine chestii din bagaje  nu-mi erau destinate: o combină Saba și multe CD-uri cu muzică de care nu auzisem până atunci. Printre „The Bends” de la Radiohead sau „Murder Ballads” de la Nick Cave and The Bad Seeds sau Olympia ’64 de la Jacques Brel, se afla CD-ul care conținea coloana sonoră de la filmul “Trainspotting”, competiția dramatică a vatmanilor scoțieni, cel puțin asta credeam eu atunci. Firește, cei din organizația ALAM (numele acronimizate ale celor patru frați și surori mai mari care s-au pricopsit cu mine din 1987) nu m-au lăsat să văd filmul, când în sfarșit caseta a ajuns în aparatul video pe care-l împrumutasem din vecini. La fel am pățit și cu “A Clockwork Orange” al lui Stanley Kubrick, dar despre asta într-o viitoare recenzie.  Multă vreme,  afișul filmului a stat spânzurat pe unul dintre pereții camerei descoperirilor din apartamentul de pe strada Tudor Vladimirescu 34, Brașov.

Pe la 17, 18 ani am descoperit filmul ăsta pe care-l văzusem doar prin intermediul coloanei sonore și-mi părea a fi al naibii de bun. După cele 94 de minute de vizionare, știam că urechile mele sunt cel mai bun îndrumar cinematografic, cu toate că filmul este despre droguri, prietenie, băutură, droguri, sex, droguri, destrăbălare și evadare, lucruri periculoase pentru un băiat cu mustață post-puberă.

Prin 2014 căutam un film pe IMDB, când dau de un titlu dubios: Porno. Rapid, i-am dat un share pe Facebook. Toți prietenii mei m-au întrebat cum am ajuns la titlul ăsta, dar nu le-am răspuns. Regizor urma a fi Danny Boyle, iar după niște surfări amănunțite am descoperit că America mea auditivă, va continua în 2017. Și a continuat minunat.

Am plecat spre Cinema One cu gânduri mari, călărind toate influențele pe care „Trainspotting” mi le-a trântit în berlina culturii mele.  Ca de obicei, m-am dus însoțit de un vechi și bun prieten, fost coleg de școală, mare cinefil, dar și un hater cu centură neagră. Nu știe că scriu despre filme, pentru că nu vizitează platformele de social-media și nici nu m-am trezit să-i dau spre a citi. Ar comenta mult cu siguranță, așa că vă rog ca ăstea să rămână între noi.

M-am uitat la trailer de zeci de ori și reproduceam replicile toată ziua. Urma să-mi revăd niște prieteni, cu moravuri, dar de care nu mai știam nimic de pe vremea când universul meu se zbătea să iasă din ceața parfumată a primilor ani în funcția de Vlad T. Copilu. Abia revăzusem primul film și deși îmi părea a fi și un examen, simțeam că nu îngrășasem porcul în ajun. Presupunând că l-ați văzut și voi, vă dau de știre despre ce mai fac cei 5 prieteni ai mei, cred că și ai voștri.

Renton se întoarce în Scoția după 20 de ani petrecuți prin Olanda pentru a-și reîntâlni amicii din copilărie, pe care i-a lăsat dormind și fără bani. Practic, revine ca un criminal la locul faptei, după plecarea salutară. Atât vă pot spune, pentru că l-aș mânji cu spoiler-eală și ar fi păcat. Interpretările sunt din nou geniale, Robert Carlyle (Francis Begbie) iese, again, în față și cred că merită din plin să prindă nominalizarile marilor premii pe 2017. Sountrack-ul este și el uriaș ca să nu mai zic de imagine, care este cea mai vie pe care am văzut-o în ultimii ani. Celebra sintagmă „Choose life” nu lipsește nici ea, fiind adaptată la modernitatea falsă dar inevitabilă în care ne aflăm cu toții, nu doar personajele din cărțile lui Irvine Welsh, pe care se bazează povestea aceasta, adică „Trainspotting”, „Porno” și „Skagboys” . Deși poate nu e la fel de antrenant ca primul, „T2” încercă, paradoxal, să pară a fi un film care nu are un trecut sau are unul, dar care nu mai e important, tocmai de asta am evitat să le compar.

E clar, însă, că mediul  din care ne tragem  va rămâne mereu același, deși timpul își lasă urmele pe și în corpurile noastre, pentru că ăsta este unul dintre nucleele acestui film. În plus, ne luăm sau primim și alte misiuni, în funcție de traseele pe care le-am ales ca fiind cele bune sau pe care ne-am dus ca rută ocolitoare dar salutară. Orice am face, vechile îndeletniciri nu mor, ci rămân ca combină care scoate muzică de fundal, pe al cărui potențiometru îl îngrijim pentru a nu ridica volumul muzicii care generează dezastrul. Unul dintre lucrurile minunate pe care „T2” ni-l arată este speranța. Fiecare suntem buni la ceva, fiecare dintre noi poate să făruească minuni pe care să le dea mai departe, care pot fi un ajutor pentru alți oameni, apropiați sau necunoscuți, de cele mai multe ori. Prietenia celor din „T2” o avem cu toții, deși drogurile pentru care am creat dependență sunt altele.

Pentru aceia dintre voi care nu ați apucat să-l vedeți, intrați pe site-ul Cinema One din Coresi, pentru a vă rezerva biletele. Dați un ochi și peste recenzia viitoare. Nu uitați că viața-i una, filmele-s mai multe.