De Citit : Recomandări

THREE BILLBOARDS OUTSIDE EBBING, MISSOURI SAU AMUZANTA INIMĂ FRÂNTĂ

| 12 ianuarie

Se fac doi ani la sfârșitul acestei luni de când scriu despre filme în paginile acestei reviste. În total, mi-am dat cu părerea de peste 50 de ori și sper să o mai fac și în 2018.

Anul care s-a sfârșit a adus, vreo 15 filme foarte bune sau care se anunta a fi bune, daca nu excelente. Vorbim printre altele despre „The Square”, „Dunkirk”, „I, Tonya”, „Baby driver”, „The shape of water”, „Call me by your name”, dar și acest  „Three billboards outside Ebbing, Missouri”. Regizorul este Martin McDonagh care a mai făcut (și bine a facut că le-a făcut) „In Bruges” și „Seven Psychopaths”, plus un scurt metraj „Six Shooter” pe care nu l-am văzut. Așadar, în 13 ani trei filme și jumătate. McDonagh este un cineast în stilul lui Tarantino și Guy Ritchie, are violența și umorul celor doi, dar parcă este ceva mai uman, mai cu picioarele pe pământ, mai bine prins în arta realității filmului.

Să nu uităm că este un regizor britanic, astfel că aroma de conservatorism ilar ne bucură simțurile. În fiecare creație scenaristică a sa reușește să înfășoare tragicul într-un comic fin și molipsitor, luând moartea și acoliții ei peste picior, ca un supererou matusalemic.

Mildred (Frances McDormand-senzațională) este o mamă care-și plânge fiica ucisă cu bestialitate în urmă cu jumătate de an. De atunci, făptașul este liber și poate oricând să repete scena. Astfel, decide să închirieze spațiul publicitar al unor panouri din afara micuțul orășel Ebbing, în care locuiește pentru a atrage atenția poliției să readucă acest caz în atenție. Deși, drumul lângă care se află panourile este unul lăturalnic și „doar dacă ești retardat poți ajunge pe acolo” comunitatea din Ebbing o face pe Mildred persoana non-grata. Poliția, care pare a fi un personaj colectiv tâmp și fără soluții, pornește o campanie împotriva lui Mildred.

Șeriful Willoughby (Woody Harrelson-foarte bun) și sergentul Dixon(Sam Rockwell-impecabil) deprind un joc pe care societatea îl vrea a fi cât mai repede rezolvat. Pe lângă asta apar alte personaje foarte bine conturate. Fiul lui Mildred, Robbie(Lucas Hedges), fostul ei soț, Charlie(John Hawkes), mama lui Dixon(Sandy Martin) și nu în ultimul rând, James(Peter Dinklage). Împreună transformă filmul într-o piesă de teatru cu un cadru lărgit, cu accente de umor nebun și momente sfâșietoare. O tragicomedie a anul 2017 pe care nu ai cum să o uiți.

De la un punct, filmul devine nepovestibil, astfel că mă voi opri.

Ebbing este, metaforic vorbind, întreaga planetă. Deși nu avem nicio legatură directă cu un anumit lucru, ne deranjează prezența acestuia în cotidian și-l scoatem rapid din discuție fără a-i acorda o secundă de analiză.

Ce anume produce în noi empatia, curajul de a lua atitudine și de a analiza ceva ce nu ne privește personal, dar pentru care avem o datorie civică?

Cum ar arăta o contranarhie a anului 2018 în care nimeni nu ar mai sta cu mâinile în sân? Cam asta vrea „Three billboards outside Ebbing, Missouri”. Mildred putem fi cu toții, deși premisa „mie nu mi se poate întâmpla” este mereu trimisă la înaintare. Filmul ajunge în cinematografe luna aceasta, iar lansarea oficială a avut loc pe 4 septembrie în cadrul festivalului de la Veneția. La gala Globurilor de Aur, „Three billboards outside Ebbing, Missouri„ a luat patru dintre cele șase premii la care fusese nominalizat, pentru cea mai bună dramă, cea mai bună actriță în rol principal, cel mai bun actor în rol secundar și cel mai bun scenariu.

Pentru alte filme bune și nebune, intrați pe site-ul CinemaOne din Coresi pentru a vă rezerva beletele. Dați un ochi și peste recenzia următoare. Nu uitați că viața-i una, filmele-s mai multe!