Ne place mult să fim etichetaţi drept : cel mai bun stilist, cel mai bun bucătar, cel mai bun fotbalist, cea mai bună gimnastă ,etc.
Un etalon care ne înnebuneşte şi care este oricum neînţeles.
Să fii cel mai bun este imposibil, şi chiar dacă ar fi aşa, ar fi bine să nu şti că eşti.
La începuturile mele, visam să fiu Vidal Sassoon de România şi să reinventez roata (adica tunsul), să stabilesc eu regulile, mai pe scurt, visam visul oricărui începător pasionat din domeniu. Anii au trecut şi au început să apară piedicile şi am primit o grămadă de motive care să mă facă să înţeleg că lucrurile nu sunt aşa simple. Nu e suficient să fii talentat, trebuie să fii muncitor, trebuie să te perfecţionezi şi să exersezi în permanenţă.
Dar asta tot nu e suficient, trebuie să fii un bun comunicator, şi să păstrezi un caracter etic profesional dar totodată să nu uiţi de unde ai plecat.
Astfel vei deveni foarte bun, dar nu cel mai bun. Pentru a deveni extrem de bun, trebuie să faci compromisuri, trebuie să stabileşti nişte obiective înalte şi să le atingi cu orice preţ.
Pe scurt, pentru a deveni formidabil trebuie să faci sacrificii. Succesul pentru unii poate veni uşor, însă de cele mai multe ori acest drum este pavat cu greşeli, dezamăgiri şi singurătate. Şi apoi după ce ai atins acest nivel, unde ai succes şi esti foarte bun în ceea ce faci, trebuie să treci la nivelul următor, când devii consacrat şi numele tău este direct asociat cu domeniul pe care îl reprezinţi.
Cu toate acestea, tot nu poţi fi cel mai bun, la fel ca tine vor fi şi alţii, care vor dori acelaşi lucru, la fel de muncitori şi de ambiţioşi. Important este să ai un vis, iar succesul trebuie să apară ca efect colateral, şi să nu faci din a fi ,,cel mai bun” un obiectiv.