De Citit : Recomandări

Teleleu prin Brașovul meu

| 28 iunie

Faptul că soarele scoate oamenii din casă, le pune zâmbet pe față și le mai dă și chef de viață știi deja. Dar oare mă crezi pe cuvânt când îți spun că brașovenii au învățat să iasă din casă și dacă plouă? Mi-am făcut un obicei să mă plimb mai mult pe jos. Mi-am propus să studiez mai mult oamenii și să folosesc mai des întrebarea DE CE pentru a descoperi lumea reală. Am flash-uri care-mi reamintesc de bula mea și de faptul că mai există și o altă lume înafara ei. Acum câteva zile am petrecut o zi întreagă pe străduțele din centrul vechi împreună cu câțiva prieteni. Pe la 5 pm stomacul cerea de mâncare și am zis să dăm un ochi la Aftăr Garden. Era ziua în care se deschideau porțile în mod oficial. Am descoperit o grădină de vară super funky peste drum de Aftăr Stube. A fost dragoste la prima vedere. M-am simțit ca la un chef pe plaja din Vama Veche, și asta se-ntâmpla înainte de aburii de la prosecco. Retina a fost cucerită de bucățile din zidul cetății pictate cu veselie, de ghirlandele de beculețe, de faptul că se vedea mișto Tâmpa. Iar Homeboy la platane, ce controla vibe-ul de undeva de la etajul casei din curtea grădinii a gâdilat instant urechea. Muzica plutea printre ghirlandele de becuri și te îndemna să ridici ochii spre cer să le privești, asta după

ce-ți convingeai picioarele scaunelor boeme din fier forjat alb  să -și găsească echilibrul în pietriș. Ne-am instalat. Am comandat de băut. De mâncare ne-au oferit doar pizza, dar de data asta nu ne-a deranjat, era prea mișto atmosfera ca să ne poată supăra ceva. La un moment dat a început chiar și ploaia, dar spre suprinderea mea oamenii nu s-a ridicat de pe scaune, au continuat să-și scalde fericirea sub dansul stropilor de ploaie. Norocul nostru că n -a durat mult. Am stat câteva ore acolo. E un loc din care nu-ți prea vine să mai pleci. Adună oameni faini. Oameni cu copii. Oameni cu căței. Oameni îmbrăcați cool. Oameni relaxați. Oameni care-ți  zâmbesc deși nu te cunosc. Oameni care iubesc muzica și socializarea. Faină locația.  Mi-a dat gustul de vacanță de vară după care tânjesc în fiecare zi în care stau mai mult de 8 ore la birou. E FUN să te simți ca un turist în orașul tău. Pe lângă soare, cred că starea de bine ți-o mai dă și muzica și oamenii din jurul tău. Aici intervine energia și chimia. De fapt, să fii fericit poate fi tradus ca o acțiune artistică. Hai să adunăm cât mai mulți artiști la Brașov. Din ce văd eu lista de evenimente și festivaluri din lunile de vară susțien actul artistic. Motive să umblăm teleleu pe curcubeu avem. Cartfest. Musica Barcensis. Skirt Bike Brașov. Tam Tam Festival. Festivalul de Carte și Muzică Libris. Festivalul de Film și Istorii Râșnov. Jazz la Castelul Bran și lista continuă, dar mai răsfoiește și tu revista online sau offline. Cu zâmbete, Flu.

 

fbt