De Citit : Editoriale

TE SCOT LA UN ZÂMBET?

| 10 februarie

În fiecare dimineață îmi dă motivație. Îmi explică stările. Îmi așează gândurile. Îmi programează zâmbetele. Datorită ei ajung să-mi înțeleg reacțiile și să traduc gesturile sau vorbele mai grele primite de la ceilalți. Știu că poate da dependență, dar încă pot controla relația. Cu toate astea… de-abia aștept să mă trezesc și să-i descopăr cuvintele pregătite pentru ziua în derulare.  Și nu despre ultimele trenduri în modă, manichiuristă, copii , iubiri neîmplinite, bijuterii sau programări la doctor. Ce-i drept, stă cu mine la cafea, dar nu știu dacă este chiar prietena mea. Eu nu știu cu ce o ajut. În relația asta, doar ea îmi întinde mâna.  Deși avem o relație destul de intimă. Știi cum e cu ea? La o simplă atingere se deschide singură acolo unde trebuie, de parcă ar fi o chestie sofisticată și automată. Nici nu trebuie să mă confesez  și să-i desenez destinațiile gândurilor, ea știe din timp ce am nevoie să citesc și  mă surprinde  în fiecare dimineață cu pildele ei.  Mda! Recunosc. EA , prietena din povestea de față e de fapt o carte, nu e psihologa mea. Ha! Ha! Cu siguranță la asta te gândeai deja. Dacă vrei să ai și tu o relație cu ea, o strigi  de pe un raft din librărie după titlul: Gânduri pentru fiecare zi! și-ți va face cu mâna. La început, poate o să ți se pară cam ciudată. Poate chiar o să te sperii și o să te faci că o scapi din mână. Nu te arde! Stai liniștit. Doar te aduce în planul real, prezent, ca și yoga.  Ai răbdare! Vei ajunge să te înțelegi, să te iubești mai mult, să-ți aduci mai aproape emoțiile, obiectele, activitățile și sufletele care-ți lipsesc. Și dacă tot suntem în februarie, desfundă-ți canalele și răsfață-te cu sentimentele de dragoste. Apropos, te scot la un zâmbet? Plătesc eu, am pus mai multe deoparte și ți-am trimis și câteva mii de cărți poștale ca să-ți scrii dragostea. Măcar una trebuie să ajungă și la penița ta. Știi? Atunci când le scrii ele devin realitate. Sentimentele! Da. Da. Despre ele vorbim. Lasă-te inspirat de Dragobete și cucerește fetele! Intră pe facebook 24 fun brașov și caută locațiile partenere campaniei DragoBEȚI de dragoste! Iubește. Scrie. Sărbătorește. Te trimitem la Viscri 125 și-ți dăm și multe alte premii. Din dragoste.