Au trecut multe recenzii de când nu am mai scris de bine despre un film, dar ce vină am eu că substanța este tot mai absentă în cinematografia actuală? Mă duc la fiecare film despre care scriu, cu speranța că va fi bun, însă sfârșesc prin a-mi pune mâinile în cap de “n” ori, în cele două ore. Aici, dezamăgirea a fost și mai mare, nu pentru că așteptam multe de la acest „Suicide Squad”- nu sunt un fan al filmelor de acțiune – ci pentru că trailer-ul foarte bun și povestea care s-a clădit în jurul acestui eveniment, m-au făcut să devin nerăbdător.
Plot-ul este unul simplu, adică oamenii cu cele mai multe absențe şi implicit note mici la purtare la materia „Cum să fii un bun cetățean” sunt închiși la o școală de corecție de maximă securitate. Guvernul american are, însă, un plan cu ei. Să-i facă din răufăcători, în oameni de vază iar ca bonus au reducere 10 ani din sentința pe care o au de ispășit, chiar dacă unii dintre ei au triplă pedeapsă pe viață J. În cazul în care greșesc, BANG! un deget. „Și așa se sfătuiră, haideți fraților să mergem, răul să îl distrugem”. Evident, apar tot felul de răsturnări „neașteptate”, care nu fac altceva decât să tragă acțiunea de păr. Sunt și momente amuzante, unele chiar de râs isteric printre cei din sală.
Filmul are prea multe personaje și e greu să ți le amintești pe toate, dar asta nu mai este vina filmului ci a benzilor desenate care stau la baza scenariului, unde pot fi puzderie de personaje şi plot-twist-uri, pentru că timpul și spațiul permit acest lucru. Totuși, avem cel mai neinspirat Joker (Jared Leto) de la Popa Prostu’ încoace. Harley Queen (Margot Robbie) este atracția filmului, pe bună dreptate, dar nu sunt sigur dacă jocul ei este foarte bun sau David Ayer, scenarist şi regizor (cel care a scris și Training Day), a zăbovit mult la conceperea replicilor acestui personaj, pentru a-l face foarte complex. În rest totul este ca până acum, adica “Ia comerțul, neamule”. Interesant este că totul se învârte în jurul lui Batman/Bruce Wayne (Ben Affleck), pe care îl puteți vedea dacă nu vă înghesuiți să plecați imediat după ce a început genericul de final.
Soundtrack-ul este impecabil, începând cu „The House of The Rising Sun” de la Animals, terminând cu „Bohemian Rhapsody” de la Queen, trecând prin „Heathens” de la Twenty One Pilots și “Seven Nation Army” de la White Stripes. Totuși, multe dintre piese sunt așezate prost sau deși sunt extraordinar de bune nu-și aveau locul în film (pentru o mai bună înțelegere a fenomenului „Soundtrack Potrivit” consultați filmele unor cineaști precum: Quentin Tarantino, Guy Ritchie, Martin Scorsese, Richard Curtis etc.)
Pentru cei care nu aţi apucat să-l vedeți, intrați pe site-ul Cinema One din Coresi, ca să vă rezervați biletele.
Rogu-vă a mă citi și în ediția următoare. Nu uitați că viața-i una, filmele-s mai multe.