La începutul săptămânii m-a atras un titlu. NIMIC nu este ÎNTÂMPLĂTOR. Deși, teoretic, susții că știi acest lucru, practic, uiți destul de des acest aspect și ignori mesajele primite zilnic de la Univers. Persoanele, lucrurile, evenimentele apar cu un scop în viața fiecăruia dintre noi și dacă sunt pasagere nu trebuie să te panichezi. Cu siguranță ele au lăsat o amprentă pe care ești responsabil să o descifrezi. Asta, dacă-ți pasă de sufletul tău. Dacă nu, înaintezi fără el și poate vă veți reîntâlni la un moment dat, căci, după cum îți povesteam… nimic nu este întâmplător. Citit. Zâmbit. Notat. Câteva ore mai târziu vine din nou curierul la birou cu un colet. În sfârșit mi-au sosit mobuții pufoși. La fix, aș putea spune eu, având în vedere nivelul zăpezii de pe străzile din Brașov. A doua zi, aflu că mașina va sta câteva zile în service și voi face rodajul mobuților mai devreme decât credeam eu. Altă dată m-aș fi enervat că trebuie să merg pe jos la birou. Îmi și imaginam. Doi câini, laptop, geantă, haine groase, drumuri înzăpezite, telefonul care sună într-una. Și eu, draga de mine, având în dotare doar 2 mâini. Ciudat, dar în povestea de față m-am lăsat dusă de val. Am privit doar partea frumoasă. Am tras aer în piept, m-am rujat cu zâmbetul plin de entuziasm și am plecat din casă cu gândul să mă delecteze aventura, indiferent de ce-mi va aduce ea. M-am echipat corespunzător. Căciulă, mănuși, geacă lungă de iarnă și mobuții de zăpadă, of course și am pornit perpedes către birou însoțită de câinii din dotare, la fel de echipați, cu salopete de camuflaj căptușite cu blăniță pe interior. Eram o apariție îmblănită din cap până-n picioare. Toți trei. De unde mi-am dat seama? Well, ne oprea lumea să ne întrebe cum ne cheamă și am primit zâmbete de la orice persoană, indiferent de vârstă. Ca să înțelegi, traseul acesta ar fi trebuit să fie parcurs în 15 minute, dar eu am adunat vreo 40 de minute până la destinație. Am stat de povești cu oameni necunoscuți. M-am oprit la zâmbete. Am respirat. Am ignorant telefonul care suna isteric în geantă. Am analizat ferestre, magazine de care nu știam, fețe, haine, reacții la zâmbetul meu strălucitor de sincer. Am revăzut o prietenă veche cu care am povestit o bucată de drum fără să fiu întreruptă de notificări. P.S. N-a crăpat nimeni! Corpul meu s-a bucurat de mișcare. Sufletul de comunicare și energie pozitivă. Călătoria a fost o adevărată încântare pentru mine. Poate ți se pare o prostie. Dar pentru un om care mereu este pe fugă și cu curul în mașină ca să poată ajunge în cât mai multe locuri, este o realizare atunci când lucrurile se întâmplă cu încetinitorul. Am câștigat mișcare, relaxare, zâmbete sincere, discuții serioase cu scârțâitul de zăpadă și o plimbare minunată alături de prietenii mei pufoși. În ziua respectivă am stat la birou până la 1 dimineața. Și ghici ce? Zâmbetul era la fel de strălucitor și la ora aia. Cu siguranță de la senzațiile albe!