O lungă perioadă, nu am vrut ca Elton John să locuiască în playlist-ul meu. „Cum să ascult „O, Nikita, you will never know”, „Candle in the wind” sau „Sacrifice”? Alea sunt pentru oamenii care se bucură la cel mai nou album al Laurei Pausini sau care încă au impresia că Nino D’Angelo este o piatră de temelie pentru cultura muzicală” Asta gândeam eu acum vreo zece ani, când aveam cel mai ridicat grad de ură asupra lucrurilor pe care nu le cunoșteam. Bine, în continuare nu mă mișcă Laura Pausini, dar cred ca Nino D’Angelo este o piatră de temelie pentru cum să nu-ți clădești cultura muzicală.
Am dat atenție domnului Elton John, din pură întâmplare. Eram în perioada în care mă bucuram la orice piesă brit-pop, brit-rock. Astfel, că am ajuns prin discografia formației Keane. Pe acolo se găsește și un cover la „Goodbye Yellow Brick Road”. Știam că am mai auzit undeva piesa aia și am dat cu search. Ca să vorbesc precum un prezentator de știri de la Tele 7ABC, nu mică mi-a fost mirarea când m-am afundat în creația lui Elton John. Era să spun că m-am afundat în Elton John, ceea ce nu-mi stă în caracter. Am făcut loc în lista de muzică unor piese uriașe: „Border song”, „Take me to the pilot”, „Tiny Dancer”, „I want love”, „Rocketman” și altor câtorva zeci. Când am văzut că se face film despre Reginald Kenneth Dwight (cu numele ăsta s-a născut sau ca să fac o glumă proastă ăsta era numele de fată, deși nu era) m-am bucurat. Îmi plac biopicele despre personajele care se află în viață, iar Sir Elton este, din fericire, printre noi, deși la cât de uriaș este, noi suntem printre el.
De ce am pus titlul „So many biopics”? Pentru că au fost făcute atât de multe în ultima perioadă, încât ai impresia că s-a terminat era filmelor despre Războaiele Mondiale. Unele au fost bune, alte au fost nefericite, ca să nu zic groaznice, vedeți sau mai bine nu vedeți: „Miles Away”(Miles Davis), „Nina”(Nina Simone), „Jimi: All is by my side”(Jimi Hendrix). Nu toate s-au ridicat la avengura unor nume precum „Bohemian Rhapsody” sau „Straight outta Compton”, dar nici nu-s de lepădat ca cele trei scoase la tablă în rândurile de mai sus.
Între „Rocketman” și „Bohemian Rhapsody” există o legătură nu doar prin contemporaneitatea celor doi giganți, a geniului lor creativ sau a bisexualitații celor doi. Regizorul filmului din ediția aceasta a luat frâiele producției despre Queen pentru puțină vreme, atunci când Brian Singer o luase un poquito prin fasole. Dexter Fletcher a părăsit „Rapsodia Boemă” pentru ”Omul rachetă” și bine a făcut.
Totuși, să trecem la film. „Rocketman” a fost bun, nu extraordinar, la o primă privire. Asta și pentru că a fost ultra comparat cu „B.R.” care a duduit toate sălile de cinema din lume, din Uganda până în Guatemala. Dar luat la puricat, pare mai simplu și nu atât de emoționant la final, dar ca unitate cinematografică este peste „B.R.” . Și asta pentru că nu este foarte încărcat de clișee. Nu spun că filmul cu Rami Malek ar fi, ci doar că acolo au fost multe artificii hollywood-iene, care să-l facă mai frumos ca bradul de Crăciun din Lehliu-Gară.
Povestea se scurge repede, fără prea multe elucubrații și fără poticneli. În principal, ca fan, știam aproape tot despre Elton, dar pentru cei care nu au dorit să-l primească pe nenea în casă ar putea fi ceva special. A fost un copil prodigios și nu a avut o relație bună cu părinții, mai ales cu tatăl care era comandant de zbor și care a vrut să-i schimbe viața artistică spre una convențională, adicătelea bancher. Deși spuneam că nu este un film lent, povestea începe cu adevărat atunci când cântă la pianul din casă, în halat, celebrul „Your Song”. Apoi, totul curge ca orice film. Faimă, decădere, tentativă de suicid. La fel ca Freddie, și Elton a fost căsătorit cu o femeie, deși în film treaba este expusă în afara cronologiei exacte a vieții sale.
Taron Egerton a fost senzațional în rol, iar vocea sa se aseamănă de multe ori izbitor cu ea a celui pe care-l întruchipează. Eram foarte curios să văd cum se va descurca și nu am fost dezamăgit. În rest, ca să-l citez pe Anatoly Dyatlov, celelalte compartimente au fost în parametri„ Not great, not terrible”, pentru că, până la urmă, nu despre artificii tehnice era vorba în acest film.
„Rocket man” a ieșit după două săptămâni din cinematografe, „B.R.” a stat vreo trei, patru luni. Sunt apropiate ca valoare, la fel ca cei despre care s-au făcut aceste filme.
Pentru alte filme bune și nebune, intrați pe site-ul cinemaone, pentru belete. Nu uitați că viața-i una, filmele-s mai multe.