De Citit : Recomandări

Pestera Cubles si Cheile Videi

| 20 august

Parcurgem scurtul drum din Oradea pana in Luncasprie, la Barajul Vida, unde lasam masina. Am pornit impreuna cu parintii mei pentru o iesire de doua zile, cu foc, chitara si voie buna. Insa, inainte de a ajunge la „bairam“, aveam un mare ideal de atins: sa ajungem, din nou, la pestera Cubles, insa de data asta prin Cheile Videi – un drum ce se anunta lung.
Pornim dimineata, cu roua in picioare, de la baraj, iar in scurt timp suntem la intrarea in sectorul de chei. Este abia ora 9 si afara nu-i prea cald, asa ca intram cu o usoara frica de apa rece. Dar aparentele insala; apa nu e chiar atat de rece. Dat fiind faptul ca am mai fost pe Cheile Videi dimineata, nu pierdem vremea si o luam la picior, in pas de mars, spre podul ce urca spre Racas, zona in care sectorul de chei scade in spectaculozitate. Ne grabim, asa ca lasam admiratul cheilor pentru intoarcere.
Ajunsi la pod, urmam inainte drumul ce urca in amonte pe vale, pana la Cantonul Vida, de unde mai aveam putin pana unde incepea urcusul spre pestera. A fost prima pestera frumoasa pe care am vazut-o in iesirile noastre la munte, acum cativa ani, asa ca ne bucuram sa fim din nou in fata portalului ei. Petrecem mai bine de o ora si jumatate in pes-tera, bucurandu-ne de frumuse-tile oferite de ea si strabatand cele doua mari galerii ale sale, una mai frumoasa ca alta. Imortalizam tot ce pare interesant si ne bucuram de fiecare clipa petrecuta inauntru. Manati de racoare, iesim din pestera dupa cele cateva zeci de minute de clantanit din dinti si suflat aburi.
Nu stam mult pe ganduri prin zona, caci drumul e spre „casa de panza” era lung, asa ca pornim agale. Era ora 14, iar la ora 18, dupa 4 ore de drum pe vale, prin vale, pe pietre alunecoase, prin chei salbatice si ape reci, ajungem la baraj. Nici prin chei nu pierdem vremea cand observam ca, la ora la care eram noi, lumina nu cadea prea spectaculos pe peretii cheilor si pe apa. Asa ca nu stam la pozat. Daca e sa vizitam cheile Videi, pentru a le admira in adevarata lor splendoare, trebuie sa o facem dimineata, cand razele soarelui cad frumos si ofera un peisaj de basm, o gura de racoare in arsita verii.

A doua zi dimineata, pornim de la Barajul Vida sa facem o plimbare de cateva ore pe chei, pe sectorul intins de la baraj pana la Pestera Sifoanelor care, dupa noi, este cel mai frumos sector. De la portalul imens al pesterii ne-am intors, incercand cateva poze ici-colo. Cateva repezisuri si cateva laculete formate de meandrele Videi ne infru-museteaza ziua, o zi putin cam mohorata. Plimbarea pe chei trece repede, iar unul dintre momentele mult asteptate soseste, incantandu-ne cu savoarea unor fragede si timpurii mure, pe jumatate abia coapte. Cativa bivoli care trec pe langa noi in viteza prin apa rece a Videi ne afiseaza o imagine rustica, salbatica, o imagine greu de uitat.

Ajungem acasa dupa cei 26 de km parcursi sambata, doar pentru o pestera. Un drum lung, lung, lung… pe drum de vale, prin apa, pe pietre alunecoase, prin chei salbatice, pe vai racoroase, printr-una dintre minunatele zone ale Muntilor Padurea Craiului.