De Citit : Recomandări

Pâinici raw, de toate zilele!

| 15 februarie

De-a lungul scurtei mele experienţe raw ( alţii sunt raw de o viaţă, eu doar de 2 ani mintenaş) am încercat tot felul de turtiţe, pâinici, crackerşi – să mă ajute să îmi iau definitiv mintea de la pâinea din comerţ. Sincer vă spun, încă nu am găsit nimic să egaleze gustul de pâine proaspăt făcută, aburindă, şi mâncată în drum spre casă :))) Mno.. am renunţat să mai îmi impun să nu mănânc pâine, pentru că întotdeauna poftesc şi mănânc. Dar măcar nu o fac zilnic!
Când devii însă raw, şi vrei să fi într-un procent cât mai high raw, atunci duci lipsa şi dorul unui substitut al pâinii. Asta pentru că înveţi să faci pateuri, creme, hummus.. dar nu ai pe ce sa le întinzi, că deh, aşa goale cu linguriţa nu le poţi mânca. Există o soluţie simplă: poţi folosi beţişoare de legume pe care le întinzi în cele enumerate mai sus. Dar îi prea simplu, iar nouă ne place tare mult să ne complicăm!
Aşadar.. într-o zi îmi veni o idee creaţă de a face nişte snack-uri rapide, delicioase şi numai bune de ronţăit din seminţe de floarea soarelui, dovleac şi in auriu. Cred că ştim cu toţii cât de sănătoase sunt aceste seminţe hidratate ( cele de dovleac ajută la eliminarea paraziţiilor din corp iar cele de in ajută la curăţarea intestinului gros) Am mers în bucătărie, m-am cocoţat pe un scaun verificând stocul din cămară şi am găsit câteva ingrediente numai bune de pus la hidratat, mixat şi apoi deshidratat. Nu vă speriaţi de nu aveţi deshidrator. In anotimpul friguros, puteţi folosi cu succes caloriferul. Cum? Simplu: aşezaţi o foaie de copt direct pe grilajul de la calorifer, si apoi puneţi din amestec acolo si lăsaţi peste noapte, până când pâinicile sunt crocante şi se pot dezlipi de pe foaia de copt! Veţi avea o dimineaţă cu parfum de pâine caldă!
Mmmmm…. de la yummmmy!