De Citit : Recomandări

NEGRONI

| 19 mai

Iubit de puţini, urât de mulţi, dar respectat de toţi! Nu, nu este o aluzie la vreun film cu mafioţi, ci pur şi simplu este vorba despre unul dintre cele mai cunoscute cocktail-uri din lume.

Cu origini necunoscute, acest cocktail este genul acela de băutură “love me or hate me” pentru că nu este pentru toată lumea. Nu foarte mulţi oameni îl pot agrea şi se spune că pentru a-l înţelege este nevoie să îl bei de minim 4 ori.

Unii istorici spun că ar fi fost creat prima oară în Italia, alţii spun că în Africa, iar cele mai noi surse ne indică prezenţa acestei băuturi în America, cu mult timp înainte ca ea să devină cunoscută în Europa.

Cea mai populară legendă legată de această băutură, este a faimosului Conte Negroni, o personalitate remarcantă a secolului 19 din Florenţa. Se spune că în timp ce se afla în “Casoni Bar” şi îşi savura cocktail-ul preferat “Americano” (părţi egale bitter Italian, vermut roşu şi apă minerală) a cerut barmanului să îl “întărească”, iar la următoarea servire, apa minerală a fost înlocuită cu gin. Foarte curând, toţi cei care frecventau acel bar au început să bea această băutur㸠numind-o “Negroni”, în cinstea contelui.

Ce este interesant la această băutură, este faptul că deşi este compusă doar din 3 ingrediente, este foarte complexă, astfel “Negroni” fiind unul dintre cele mai savurate cocktail-uri din lume.

Pentru a prepara un “Negroni” aveţi nevoie de 3 ingrediente de bază: gin, bitter italian şi  vermouth roşu. Raţiile acestei băuturi pot varia de la bar la bar, dar cea mai des întâlnită este cea cu părţi egale.

Aşadar, dacă aveţi un pahar de tip “old fashioned” sau “rocks”, gheaţă, cele 3 ingrediente şi o felie de portocală, sunteţi aranjaţi! Puteţi să vi-l preparaţi singuri acasă (punând toate ingredientele în pahar alături de gheaţă şi de felia de portocală) sau puteţi merge în barul dumneavoastră preferat şi puteţi ruga barmanul să vă prepare unul.

Sunt foarte multe variaţii de la această băutură, dar cele mai cunoscute sunt:

* Amber Negroni – cu cognac în loc de gin

* Negroni Spagliato – cu prosecco în loc de gin

* Boulevardier – cu whiskey în loc de gin

* Parma Negroni – cu suc proaspăt de grapefruit, sirop de zahăr şi apă tonică

* Peroni Negroni – cu bere

Oricare din aceste variante aţi alege, nu uitaţi să vă hidrataţi mereu şi să consumaţi cocktail-uri cu responsabilitate.

 

Spor la (de)gustat,

Mihai