Se făcea că era într-o recentă dimineață de duminică. Când Domnul a dat ziua asta pentru odihnă cred că s-a gândit și la mine, pentru că este singura zi liberă din toată săptămâna. De regulă, mă dau jos din pat după ora 13:00, dar atunci am fost mai rapid cu o oră. Mă târăsc precum un moroi până la baie, cu scopul de a înlătura puchinii (urdoarea) la fel ca în reclamele de la detergenții de vase. Îmi trec și dinții prin centrifugă și dau drumul la apă pentru un duș. Procesul este laborios și necesită răbdare. Ăia care au pus centrala în casă în care stau nu s-au gândit că ar trebui calorifer și în baie, astfel că risipesc litri de apă pentru un pic de abur. Mă împrospătez și arunc niște ouă într-o tigaie pentru un mic dejun sănătos. După tot acest ritual matinal, dau drumul la laptop și televizor ca să-mi omor timpul liber. Peste vreo două ore îmi sună telefonul. Fainii mei prieteni s-au organizat să meargă la film. Nu prea aveam chef să ies din casă, dar timpul petrecut cu ei este întotdeauna de calitate. Mă hotărăsc să plec, iau un Uber și mă opresc la Coresi. La Cinema One era coadă ca cea de la carne de pe vremea împușcatului. Mai erau 20 de minute și începea filmul, noi mai aveam 30 de oameni în față. Reușim în extremis să luăm biletele și niscaiva floricele. Pentru că organizarea a fost atât de bună, eu și unul dintre prietenii mei am prins loc pe primul rând din fața ecranului. Practic, ne uitam la film ca la o minune, înjurând discret. Deja făcusem rigidate cervicală și am decis să ne mutăm. Ochisem niște scaune goale pe rândurile de mai sus, dar până se ne mișcăm noi s-au ocupat. Ne-am dus pe scări pe la jumătatea sălii și am stat ca niște fani adevărați ai filmului. Dacă mai și aplaudam și cântam „Galbenă gutuie” eram ca la Cenaclul Flacăra. Pentru mine era un fiasco, mai ales că nu îmi doream neaparăt să văd această realizare de excepție. Mi-am adus aminte de vorba unui bun prieten, prezent și el în sala de cinema, care m-a sfătuit să mai ies câteodată din zona de confort.
„Murder on the Orient Express”(M.o.t.O.E.) este o ecranizare după celebrul roman al Agathei Christie. A avut patru ecranizări cu tot cu aceasta, prima dintre ele fiind cea mai importană, în regia lui Sidney Lumet. A cucerit un premiu Oscar în 1975, prin Ingrid Bergman pentru cea mai bună actriță într-un rol secundar. Distribuția de atunci cuprindea nume precum Albert Finney, Jacqueline Bisset, Sean Connery, Michael York, Anthony Perkins și multi alții. M.o.t.O.E. a devenit imediat un clasic al genului, un film de căpătăi, deși, tehnic vorbind, nu e mare lucru. La cel din 2017 lucrurile sunt total invers. Cinematografic analizând, aproape fiecare cadru tras de Haris Zambarloukos poate fi un tablou, o pictură care-ți poate tăia respirația. Cast-ul de aici este și el de zile mari. Johnny Depp, Penelope Cruz, Michelle Pfeiffer, Judy Dench, Willem Dafoe, Lucy Boynton pe care aș lăsa-o să mă scoată la o cafea și Kenneth Branagh care semnează și regia. Acest domn născut la Belfast în 1960 are ușoare urme de boala lui Sergiu Nicolaescu. De a se distribui în rolul principal în majoritatea filmelor pe care le regizează. „Mary Shelley’s Frankenstein”, ”Henric al V-lea”, „Hamlet” sau „Much Ado About Nothing”. Aici ne ia ochii de la detalii cu stilul frumos al lui Hercule Poirot, dar în esență doar mustața sa este reușită. Într-adevăr, interpretările sunt bune, însă nici nu îți vine să te mai uiți încă o data la film. Pentru cei care nu știu, povestea acestui M.o.t.O.E. se învârte în jurul unui detectiv care le știe și simte pe toate și care ajunge fortuit în celebrul Orient Express. Acolo, se petrece o crimă, iar suspecții sunt toți călătorii din tren, care par a avea legătură unii cu ceilalți. Hercule(s) îi scoate pe Hans Landa și pe Vișinescu din el ca să afle adevărul. Dacă vă mai zic încă ceva, v-am povestit deznodământul, care îmi aduce aminte de legenda unui bogat din Ushguli, regiunea Svaneti, Georgia. Acesta fusese ucis printr-o metodă foarte ingenioasă, făptuitorul sau faptuitorii neputând fi pedepsiți. Eu cred și sper ca filmul să prindă nominalizări pentru premiile tehnice. Dați-i o șansă, doar așa ca să vă mai treacă timpul.
Pentru aceia dintre voi care ați apucat să-l vedeți, întrați (din timp) pe site-ul Cinema One din Coresi pentru a vă rezerva biletele. Ne mai cititm în 2018. Să faceți fain de sărbători și să vă strângeți oamenii dragi în brațe. Nu uitați că viața-i una, filmele-s mai multe.