De Citit : Recomandări

Lansarea tratatului de artă românească „Arta din România: din preistorie în contemporaneitate”

| 25 noiembrie

Muzeul de Artă Brașov organizează vineri, 29 noiembrie 2019, ora 14.00, în parteneriat cu Biblioteca Județeană ,,George Barițiu” Brașov şi Universitatea ,,Transilvania” Braşov – Facultatea de Muzică, lansarea monumentalului tratat academic de artă românească, „Arta din România: din preistorie în contemporaneitate”   (editori acad. Răzvan Theodorescu, acad. Marius Porumb), elaborat de Academia Română şi publicat de Editura Academiei Române în parteneriat cu Editura Mega din Cluj-Napoca. Evenimentul va avea loc la Biblioteca Județeană ,,George Barițiu” Brașov, etaj I, sala de lectură. Lucrarea cuprinde două volume, însumând peste 1500 de pagini de text şi peste 2000 de ilustraţii color, de înaltă ţinută grafic, fiind rodul contribuţiei a peste 40 de autori, istorici şi critici de artă, cei mai calificaţi specialişti din domeniu. Bogatul material reunit între coperţile tratatului ilustrează excepţionalul tezaur artistic al României şi numeroase aspecte ale evoluţiei artei din România din cele mai vechi timpuri până în prezent, documentate prin cercetările din ultimele decenii, punând în valoare fenomenul artistic românesc în conexiunile sale cu lumea europeană. Este primul demers ştiinţific de această anvergură din domeniu realizat în ultima jumătate de secol.

La lansare vor participa acad. Marius Porumb – editor, dr. Dana Jenei, Ana Dobjanschi, dr. Constantin Ciobanu, autori, şi dr. Adrian-Silvan Ionescu, director al Institutului de Istoria Artei „George Oprescu” Bucureşti. În calitate de gazde vor modera discuţia drd. Radu Popica, dr. Ruxandra Nazare şi dr. Ligia Fulga. Cu prilejul lansării vor fi proiectate 800 de imagini din ilustraţiile celor două volume şi va fi organizat un stand de carte cu vânzare, tratatul fiind disponibil numai cu acest prilej la prețul promoţional de 250 lei. Corul de cameră Collegium Musicum al Facultății de Muzică Braşov va susţine un recital.

 

rertete