De Citit : Interviuri

ÎN PREMIERĂ LA DEANE’S

| 10 martie

Byron este numele tău din buletin sau este nume de scenă?

Să fi fost vreun funcționar de la Evidența Populației chiar atât de beat încât să audă Byron în loc de Badea Ion sau mai știu eu cum l-o fi chemând pe stră-străbunicul care s-a dus să se înregistreze? Puțin probabil. Dar am auzit de un stră-străbunic mutat în București de prin Făgăraș pe care îl chema Tomescu Radu, iar la Evidența Populației a dat peste un funcționar (probabil doar nepăsător, nu neapărat beat) care i-a încurcat numele cu prenumele, așa că Radu a devenit nume de familie. Cu alte cuvinte Byron e doar o poreclă, pe mine de fapt mă cheamă Daniel Radu.

Ce job ai fi avut dacă nu ai fi avut o carieră muzicală?

La “absolvirea” grădiniței am zis că vreau să mă fac vânător de urși, nu pentru că aș fi vrut, ci pentru că toate celelalte meserii de care auzisem (de la aviator până la doctor) fuseseră alese de alți copii. Acum realist vorbind, dacă n-aș fi avut o carieră muzicală, probabil aș fi ajuns culegător de căpșuni prin Spania. Trupa și oamenii din jurul ei sunt motivele pentru care nu am emigrat. În plus, în Spania e mai cald, iar eu nu prea mă împac cu frigul.

Ce face Dan Byron când nu cântă?

Ascultă, citește, gătește, fotografiază, aleargă, se uită la filme, bea câte o bere cu prietenii, merge pe munte, înoată, călărește câte o bicicletă, face pe turistul prin tot felul de străinătățuri, etc.

Cel mai amuzat mesaj primit de la o fană? Îl poți împărtăși cu noi?

Byron, vrem copii cu tine!

Pe lângă muzică, în ce alte proiecte FUNtastice ești implicat?

Am un blog pe care scriu tot felul de chestii (http://danbyron.ro) și mai prind din când în când câte o tabără de fotografie organizată de Foto Union. Până acum am fost în Calbor (lângă Făgăraș), Bistrița, Dubai și Delta Dunării. Abia o aștept pe următoarea.

Am văzut că pe 16 martie vei cânta în Deans, în Brașov. Ce loc vizitezi de fiecară dată când vii în orașul de la poalele Tâmpei?

Sunt mai multe și nu am cum să le vizitez pe toate de fiecare dată. Ma Cocotte, Hof Café și Festival ‘39 sunt câteva dintre favoritele mele. În primele două am și cântat (și sper să o mai fac).

www.danbyron.ro
www.byronmusic.ro

24Fun_Brasov_ed303_A_8

 

Print Friendly