De Citit : Recomandări

ÎN 2018 OKTOBERFEST PRIMEȘTE NOTĂ MAXIMĂ!

| 05 martie

Am pășit în noul an cu mai multă forță și cu energie cât 10!!! Ne-am făcut planuri mari pentru 2018, un an care sperăm să ne aducă mai multă putere, imaginație cu sacul, chef de petrecere, voie bună și sănătate. Avem multe motive să ne bucurăm de acest nou început și vrem să vă transmitem și vouă energie pozitivă. 2018 înseamnă pentru Oktoberfest, renumitul festival al berii, 10 ani de petrecere cu bere Ciucaş din belșug, zeci de mii de turiști, care vor vizita din nou Brașovul,  numeroase parteneriate, degustări de mâncăruri delicioase nemțești și românești deopotrivă, dar și spectacole excepționale la scene deschise.

Oktoberfest a început timid în 2009, când a fost organizat la baza sportivă Olimpia, iar apoi, edițiile ce au urmat au fost mult mai grandioase, desfășurându-se pe arena Ion Țiriac de la Liceul Sportiv din Brașov. 2017 a adus însă multe îmbunătățiri festivalului, acesta deschizând distracţia în două corturi, montate în zona fostului Stadion Municipal. Extinderea s-a făcut datorită numărului mare de vizitatori din anii precedenți, când zeci de mii de turişti au ciocnit halbe cu berea rece Ciucaş şi berea germană nefiltrată, alintându-şi papilele gustative cu delicatese nemţeşti şi româneşti. Vestea bună a fost că unul dintre corturi a fost și mai mare şi mai încăpător faţă de cel în care s-au defăşurat ediţiile anterioare Oktoberfest. Și în 2017 berea a fost rece și multă, turiștii au plecat acasă cu multe suveniruri, pentru că au avut de unde alge, iar noutatea a fost Luna Park, acolo unde copiilor le-au săltat inimile de bucurie, distrându-se în parcul dotat cu utilaje imense.

Oktoberfest a adus în Brașov personalități marcante, ambasadori și lideri de mari societăți comerciale, dar și  turiști din toate colțurile lumii. Aici s-au semnat parteneriate, iar printre acestea îl amintim pe cel  parafat cu Ryanair, prin care Oktoberfest de Braşov a fost promovat astfel pe toate canalele de comunicare ale companiei aeriene şi astfel, informaţia despre evenimentul de la poalele Tâmpei a ajuns la peste 2.500.000 de potenţiali turişti.

2018 este de nota 10. Aniversarea va fi sărbătorită așa cum se cuvine cu artiști și muzică de calitate, care au încheiat anul cu media 10, cu preparate delicioase de notă maximă, bere în zeci de mii de butoaie, clienți nenumărați și show-uri excepționale.

10 este cifra norocoasă a festivalului Oktoberfest! Organizatorii promit premii cu zecile, invitați la fel și concursuri #DeNota10.

data oficialaDe Citit oktoberfest