Habemus Oscar! Asta aș vrea să strige producătorii acestui film, despre care voi scrie câteva cuvinte în rândurile de mai jos.
L-am văzut într-o noapte în care decisesem să mă culc mai devreme, dar am zis că poate ar fi drăguț să las să meargă ceva pe fundal, pentru a-mi facilita o adormire mai rapidă, deși normele somnului corect prevăd o liniște totală. L-am pus să meargă și mi-a sărit somnul după vreo zece minute. De ce? Well…
Există o combinație foarte puternică între scenariu, interpretare și regie. Asta m-a ținut treaz și a fost printre puținele filme din ultima perioadă de la care-mi doream să aibă o durată mai mare, el măsurând 130 de minute, ceea ce poate fi destul de mult, pentru unii. „Green Book” oferă simplitatea filmului de altădată, un umor decent și o veridicitate rar întâlnită la un road movie îmbrăcat în haine biopice.
Povestea este cât se poate de simplă. Tony Lip (Viggo Mortensen) este bouncer într-un club de noapte din New York. Un pumn dat cui nu trebuia, pune lacătul pe ușa localului și-l lasă pe Tony fără job. Nimic spectaculos, doar că el are acasă soție, copii și chirie de plătit. Șansa la un nou loc de muncă apare imediat. Este ofertat pentru a lucra ca șofer pentru un doctor. Din nou, simplu. Doctorul este, însă, un mare pianist de culoare, care are nevoie de un om care să-i fie șofer în turneul său din „Deep south”. La vremea aceea, și cred că și acum este la fel, zona asta a Americii nu era tocmai un loc sigur pentru un cetățean afro-american. În plus, Tony are și el ușoare accente rasiste, probabil pentru că este un descendent italian crescut în Bronx. După niște negocieri savuroase, cei doi pleacă la drum, aventura anunțându-se ca fiind una de zile mari. Așa a și fost. Între angajat și angajator s-a dezvoltat o relație de prietenie uluitoare, deși mediile, educația și stilul social pe care le au cei doi fiind la extreme. Dar așa se clădește o prietenie adevărată, care nu arată ca un puzzle complet, dar cu ciunteli luate din alte cutii. Nu doresc a vă strica plăcerea de a vedea acest „Green Book”. Sunt niște lucruri, multe, pe care nu vreau să vi le prezint aici. Trebuie să-i dați voi o șansă.
Nu vă va dezamăgi.
Intrerpretările sunt magistrale, iar Mahershala Ali(DR. Don Shirley) are o perioadă actoricească de invidiat, arpoape omonimă cu cea a lui Matthew McConaughey din 2013-2015, cu precizarea că ambii au câștigat câte un Oscar și au făcut câte un rol magistral în serialul „True Detective”, în sezoane diferite, evident. Viggo Mortensen aduce aminte, cu acest rol, de stilul filmelor cu gangsteri, de Robert de Niro, de Joe Pesci, de Chazz Palminteri, doar că ceea ce oferă el aici este încărcat cu mai mult umor.
Peter Farrelly (Dumb and Dumber, Me, myself and Irene) realizează cu acest film creația lui de vârf, transformând comediile de odinioară într-un film cu multă substanță și la fel de multă emoție.
Ali va câștiga premiul pentru cel mai bun actor în rol secund, Mortensen nu va pupa statueta, care este aproape clar că va merge în acest an la Rami Malek pentru Bohemian Rhapsody. Filmul mai are o șansă mare și la scenariu original. Finalul este emoționant și arată că indiferent de culoare pielii, statutul social și contul din bancă, dragostea și prietenia trebuie să transceadă tot timpul.
Pentru alte filme bune și nebune, dați cu mouse-ul pe site-ul Cinema One din Coresi. Ne mai citim și în ediția (pe) care vine. Nu uitați că viața-i una, filmele-s mai multe.