De Citit : Recomandări

Festival 39 – cafeneaua Bucurestilor de altadata

| 19 iunie

Ma tot intrebam de ce Bucurestiul era numit odinioara Micul Paris. Ma tot intrebam daca oamenii astia nu se uita la strazile murdare, la traficul infernal, la fetele mohorate. Asta pana acum doua saptamani, cand am ajuns in cafeneaua Festival 39, supranumita Cafeneaua Bucurestilor de Altadata.
Care-i atmosfera in cafeneaua Festival 39 si cum sta la capitolul design interior?
Atmosfera si, in special, muzica sunt de inceput de secol XX. Iti vei imagina inca de la intrare doamnele purtand diadema cu pana, margele sirag de 1 metru la gat, fusta clopot si dansand pe muzica anilor ‘20 – ‘30. Domnii se vor simti in plus fara o pereche de pantofi clasici si vor dori sa invite doamnele la un Charleston.
Veti putea asculta la Festival 39 Count Basie, Sarah Vaughan, Dizzy Gillespie, Zavaidoc, Johnny Cash, Tryo sau Cocorosie. Ahhh, les annees folles…
Ca design interior, cafeneaua este dotata cu semi-subsol si semi-etaj, catre ambele accesul facandu-se cu ajutorul unor scari de lemn. Mobilierul este in stil vechi de inceput de secol, predominant din lemn. Scaune si mese de lemn cu picioare subtiri si pernute rosii, lampi aurii cu abajur pe pereti si modele specifice ici si colo. Fotolii rosii sau negre, canapele galbene, pereti vopsiti rosu si detalii aurii. Atmosfera numai buna pentru o cafea si o barfa. Sau poate cu o carte buna. Caci cu ce altceva iti puteai pierde vreme la inceput de secol?!
Ce mancam si bem bun in cafeneaua Festival 39?
Cafeneaua Festival 39 este un local in combinatia rara de design reusit si meniu pe masura. In ceea ce priveste bauturile, majoritatea cafelelor din meniu arata bine. Am baut un Frappe Special cu inghetata, care va pot spune ca era suficient de bun incat sa beau 3 in decurs de doua ore (eu v-am spus ca sunt dependenta de cafea si ca ador frappeul…).
Frappe-ul Festival 39 este si el delicios. In rest, shake-uri, cocktailuri, freshuri si multe preparate reusite pe baza de cafea.
Meniul de mancare este extrem de imbietor, continand atat salate, cat si preparate la gratar. Preturile la mancare sunt nitelus cam piperate, asa ca nu va recomand sa veniti daca va este cu adevarat foame. Totusi, daca va doriti ceva bun si preparat sofisticat, Festival 39 este locul potrivit. Salatele – in special, sunt foarte reusite, combinatia dulce-sarat innebunindu-va simturile.
Nu pot vorbi despre Festival 39 fara sa mentionez deserturile absolut delicioase pe care le puteti incerca aici. Inghetata, profiterol, tiramisu, prajituri, toate fine, racoroase si cu un gust deosebit.
Cum suntem serviti in cafeneaua Festival 39?
Servirea este in regula – mai degraba as putea spune ca este foarte eficienta, fara sa fie neaparat si deosebit de amabila. Veti vedea ca la numarul mare de mese pe care il au, chelnerii sunt mereu pe fuga. Toata cafeneaua iti da sentimentul ca este usor pe fuga, iar charlestonul si restul muzicii de pe fundal iti dau un sentiment constant de agitatie. O agitatie placuta… bineinteles…
Cash or credit? Cum sunt preturile in cafeneaua Festival 39?
Ei bine, la capitolul preturi, am mentionat si mai sus ca sunt peste medie. Sunt convinsa ca motivele sunt clar calitatea serviciilor si locatia centrala, dar totusi imi mentin parerea ca ar putea fi mai scazute. La bauturi si cafele nu se va face remarcat acest lucru. Un frappe special este 15 lei, o cafea intre 6 si 10 lei in functie de ingrediente. La salatele care sar insa de 25 lei pot spune ca se simte. Nu voi lasa insa acest motiv sa ma impiedice sa vizitez cafeneaua Festival 39.
Cand si cu cine sa mergem in cafeneaua Festival 39?
Pai fie la pranz sau la o cafea cu un partener de afaceri, fie cu cativa prieteni la o discutie lunga despre vremurile de demult. In Festival 39 la subsol se pot organiza si zile de nastere, intr-un salon separat, unde incap in jur de 20-25 de persoane.
Unde gasim cafeneaua Festival 39?
Daca am reusit sa va conving sa faceti o mica incursiune in anii’30, Cafeneaua Bucurestilor de altadata, Festival 39, se afla pe Str. Franceza nr. 62-64, Splaiul Independentei, aproape de Hanul lui Manuc. Trebuie sa va reamintesc sa faceti si o rezervare inainte. Numarul de telefon la care se pot face rezervari este 0743 339 909. Mai multe detalii despre cafeneaua Bucurestilor de altadata, Festival 39, puteti gasi pe site-ul locatiei din Brasov (am uitat sa va spun ca exista Festival 39 si in Brasov).
CoolRank: 9.5/10
– design si atmosfera: 10/10
– meniu: 10/10
– servire: 8.5/10
– preturi: 9/10
Articol publicat pe Raluk.ro.