De Citit : Editoriale

FERICIREA E LUCRU MANUAL

| 10 aprilie

Stau desculță în iarbă. E duminică dimineață. Ies să-mi beau cafeaua în grădină. Soarele îmi răsfață obrajii, dar mă obligă să închid ochii. Instant mintea îmi fuge la el.  Bunicul meu cald și blând, care reușea să se detașeze de fiecare dată pentru a -mi construi mie zâmbete. Se folosea de argumentul fiecărei zile însorite ca să ieșim în natură. Îi plăcea să mă învețe să contruiesc câte ceva cu mânuțele mele. Mă cuprinde un fior pe șira spinării și un dor profund. Simt un gol în stomac și parcă-mi și aud mațele cum ghiorăie de emoție. Involuntar, degetele încep să mi se miște și mâinele parcă modelează ceva. După deschiderea brațelor aș putea spune că am construit niște aripi. Mi-am amintit. E avionul acela din lemn pe care l-am costruit când aveam 5 ani, în ultima zi cu soare petrecută cu el, bunicul meu. Îl am și acum. La zi de sărbătoare are locul lui pe masa din bucătărie. Îmi amintește că fericirea e lucru manual și că asta ar trebui să construiască sărbătorile… momente prețioase pertrecute cu dragii sufletului, care să devină moștenire pentru urmașii noștri. Asta ar trebui să colorăm de Paște, pe lângă ouă, emoție. Cu zâmbete, Alina.

Print Friendly