De Citit : Editoriale

FERICIREA CLOPOȚEȘTE?

| 24 februarie

Povestea spune că odată, demult, trăia retras în munţii din China un maestru. Era vesel tot timpul, le zâmbea tuturor celor care îi ieşeau în cale. Unul dintre elevii lui, curios fiind să afle cum de maestrul este tot timpul fericit, l-a întrebat într-o zi:
– Maestre, de unde acest zâmbet continuu pe chipul tău?
– De la clopoţeii de vânt, răspunse maestrul.
– Cum aşa?
– De fiecare dată când sună clopoţeii de argint de la poarta mea, mă cuprinde o bucurie fără margini! Înseamnă că vine cineva… Şi sosirea cuiva, fie şi doar a vântului, mă umple de fiecare dată de fericire…
Gândind că ar avea în ei ceva magic, într-o noapte elevul hotărî să fure clopoţeii. Îi duse în casa lui, îi aşeză la poartă şi aşteptă ca miracolul să se producă. Dar nu simţi nimic de la sunetul lor… Ba mai mult, după o săptămână sunetul clopoţeilor începu să îl enerveze din cale afară!
Când totul deveni insuportabil, cuprins de remuşcări, se duse înapoi la maestrul său să-i înapoieze clopoţeii. Îşi ceru de nenumărate ori iertare, şi când fu sigur că maestrul l-a iertat, îi puse întrebarea care îl frământa:
– De ce la mine nu se întâmplă nimic atunci când sună clopoţeii? De ce nu apare bucuria pe care o văd la tine?
– Dragul meu, îi răspunse maestrul, unde ai aşezat tu clopoţeii?
– La poarta casei mele, maestre!
– Ei, vezi? Trebuia să-i aşezi la poarta sufletului tău…

Concluzia? Se află în fiecare dintre noi… Sentimentele? Învață limbajul sufletului și vor ieși la suprafață. O minte deschisă va permite exprimarea lor.

Ce fac eu când sunt fericită? Ascult muzică și fac curat. Ce fac când sunt supărată? Dau muzica și mai tare și scot toate hainele din dulapuri. Terapie personală. Caut pârghii către clipele minunate din trecut. Am ajuns la raftul numărul cinci… numărul meu de suflet. Fața mi se luminează, ochii devin jucăuși, sprâncenele se dau pe spate… Ce avem noi aici? Capotul  bunei din satinul roșu cu motive chinezești crem. Ce cusături, ce material, ce finețe, ce calitate. Are mai mulți ani decât mine… dar în seara asta parcă știe să strălucească mai tare. Îl desfac. Îl scutur un pic… E cam șifonat și a prins un ușor miros de stătut. Dar amintirea bunicii e mai puternică și fiecare secundă trecută începe să miroasă a ea… Hmm! Bunica? De la ea am învățat ce înseamnă bunătatea, eleganța și privilegiul de a fi diferit. Să fie oare martie luna mea? Încearcă bunica să-mi transmită ceva? Sunt încă nedumerită dacă ar trebui să-l îmbrac sau nu. Tu ce-ai face? Nu te grăbi să răspunzi… L-am și îmbrăcat. Așa am și terminat curățenia… într-un mod elegant! Lasă-te sărbătorită în fiecare zi, femeie dragă.

Print Friendly