De Citit : Recomandări

DEMAIN, CEL MAI BUN DOCUMENTAR AL ANULUI, PREZENTAT GRATUIT LA CENTRUL CULTURAL REDUTA

| 26 octombrie

Bucureşti, 25 octombrie 2016. Demain, cel mai bun film documentar al anului, va fi prezentat publicului din Braşov, joi, 10 noiembrie, ora 18.00, la Centrul Cultural Reduta, în cadrul unei proiecţii cu intrare liberă. Evenimentul face parte din caravana educaţională Guerilla Verde şi este organizat cu sprijinul Asociaţiei ECOTIC.

 

Pentru finanțarea filmului, producătorii au lansat o campanie pe platforma de crowdfunding KissKiss BankBank. Deși inițial și-au propus un obiectiv de 200.000 de euro în două luni, i-au strâns  în… două zile! Iar după două luni aveau aproape 450.000 euro. Acesta este recordul mondial într-o strângere de fonduri pe o platforma de tip crowdfunding pentru un documentar. Aproape o treime dintre donatori au cerut ca, în schimbul donaţiei lor, să fie plantaţi copaci.

„România face parte din rândul țărilor în care inițiativele individuale, deși multe, trec neobservate. Avem tendința de a ne concentra mai mult pe dezastre în loc să prezentăm soluții. Din acest motiv, DEMAIN a pornit o mișcare prin care arată întregii lumi că peste tot există soluții. Prin aceste proiecții, încurajăm publicul din România să ne spună povestea lor sau să îi inspirăm prin exemplele prezentate în documentar” declară Nicoleta Talpeș, Managing Director, Media Image Factory.

 

La Braşov, filmul Demain va putea fi urmărit pe 10 noiembrie 2016, ora 18.00, la Centrul Cultural Reduta (Str. Apollonia Hirscher) în cadrul unei proiecţii cu intrare liberă. Accesul la eveniment este gratuit, pe baza unei rezervări prealabile la adresa [email protected].   

„Ne bucurăm să oferim împreună cu partenerii noştri, prin intermediul acestui film, o serie de bune practici inţiate la nivel internaţional în sprijinul protecţiei mediului.” Declară Valentin Negoiţă, Preşedintele Asociaţiei ECOTIC.

Documentarul DEMAIN va fi lansat si in alte oraşe, astfel: pe 26 octombrie la Iaşi, de la ora 18.00, la Ateneul Popular „Tătărași” , pe 3 noiembrie la Timişoara, începând cu ora 18.00, la UVT Timisoara şi pe 16 noiembrie la Cluj, de la ora 18.00, la Cinema Dacia.

În România, filmul este prezentat în premieră de Media Image Factory, în cadrul caravanei educaționale Guerilla Verde, cu sprijinul ECOTIC, Institutului Francez din România, IBM şi Every Can Counts România.

Trailer film: https://www.youtube.com/watch?v=NUN0QxRB7e0

Parteneri: Asociaţia MaiMultVerde, GreenTips.ro, Cărtureşti, Let’s Do It, Romania!, Fundaţia Civitas pentru Societatea Civilă, Casa Municipală de Cultură Cluj, Primăria Municipiului Cluj-Napoca, Primăria Municipiului Iaşi, Primăria Municipiului Braşov, Primăria Municipiului Timişoara, Centrul Cultural Reduta, Brașov.

Parteneri media: Zile şi Nopţi, Şapte Seri, Infomediu Europa, Cinemagia, Avantaje, Cinefan, Revista Biz,  Revista Bulevard, Gratuitor, Roportal, Timisoreni.ro, LumeaInTrend.ro, In Oras.ro, StiriONG.ro, StopCO2, Ziarul Clujean, TVR Cluj, Ziarul de Iasi, TVR Iasi, Ziarul Actualitatea, TVR Timisoara, MyTex.ro, Iaşi Fun, Cultura in Iasi.ro, Impact FM, Biz Braşov, Preţul zilei, Metropola, 24 Fun, Braşov TV, Newsbv.ro, Mix 2 TV.

Afis Demain Brasov Invitatie-Guerilla-Verde-Demain-Brasov - 10 noiembrie