Recunoști întrebarea? Îți apasă tâmplele și-ți zgârie cerul gurii, minim o dată pe săptămână. Din pură coincidență, cel mai des se aude marțea. Se trage de limbă cu cele trei ceasuri rele. Te face să te simți ca o babă nebună care se visează în curtea unor biserici și stuchește toate icoanele care-i ies în cale și care nu face niciodată febră musculară de la mătănii. Eul interior este prins în situații delicate… sau mai bine zis atât de alunecoase și de catifelate încât nu le poate stăpmâni și țipă cu o disperare răgușită și tremurată… De ce eu, Doamne? Cu ce am greșit eu, oare? De ce eu? Probabil, dacă ai fi conectat pe Tweeter, ai realiza ca nu ești singurul în situația mai sus menționată. Cu siguranță mai sunt persoane care în același timp cu povara ta se împiedică de praguri înalte, se află în avione cu defecțiuni tehnice. Pică examene. Primesc vești proaste, jigniri sau află despre o moarte. Pierd bani. Își crapă telefonul . Își pierd talismanul. Se ceartă cu părinții. Sunt concediati. Pierd trenul…Nu e cazul să ne umbrim peisajul, nu desenăm scenariul pentru Halloween. De asta se ocupă echipa de la Castelul Bran, pe 29 octombrie. Bu hu hu și tu dacă ai chef de amintiri îngrozitoare din turul de noapte al castelului și de un after party cu Dracula, care bea doar black votca în cortul de pe Platoul Reginei. Nu-ți uita costumul!
Mă întorc la subiect și-mi amintesc brusc un aspect… aici, pe pământ nu s-a inventat un antidot pentru epidemia… necazul meu e cel mai mare. Și totuși zicala aia cu capra vecinului, nu e chiar așa rea, dintr -un anumit punct de vedere… Dacă te uiți în curtea altuia care are necazuri mai grele și mai multe, te simți și prost să mai dechizi gura. Cum să te mai plângi? E și ăsta un fel de vaccin. Nici nu știi în ce să mai crezi. Din ce cărți să-ți citești rugăciunea de seară. După ce reguli să-ți croiești zilele. S-a ridicat ceața pe strada ta? Nu e bine să minți, să furi, să poftești la care are aproapele tău.
… cu toate astea, majoritatea o fac și trăiesc cu succes. Gata! Mă așez. Mi-am găsit un loc confortabil în cerdacul lumii mele și privesc în jur… De multe ori mă cuprinde tristețea, dar trag aer în piept și ZÂMBESC! Oricum ar fi ea, lumea… mă bucur că trăiesc. Eu nu mă mai plâng. Învăț să trăiesc intens și cu lacrimi în ochi și-mi repet că e timpul să nu mă mai stresez. La ce bun? Îmi place viața și primesc la pachet, tot ce vine odată cu ea! De ce eu? Pentru că am semnat un contact cu societatea, doar că acum eu socializez cu ea, nu invers. Când vreau, când pot, când știu… În rest, îmi umplu timpul cu cărți mai interesante și cu persoane mai inspirate decât cele care bolduiesc regulile nescrise ale societății în biblia contemporană.