Săptămâna trecută, văd pe site-ul Cinema One din Coresi că rulează ca premieră filmul „Atomic Blonde.” Coperta o arată pe Charlize Theron, mai blondă ca de obicei și cu un pistol în mână, lucru pe care l-am văzut adineauri, când mai dădeam un tur de orizont pentru a-mi consolida ideile în scris. Ușor confuz, nu dau să văd ce este cu filmul ăsta, ca niciodată, crezând că este vreun biopic (termen în engleză) despre Debbie Harry de la Blondie. Mă uit pe Wikipedia, crezând că o fi murit duduia și eu nu am aflat. În plus, filmul are în titlu cuvântul „Atomic”, ceea ce clar m-a dus cu gândul spre celebra piesă a grupul american de New-Wave-Pop-Rock. Intru pe site, fac rezervarea și fug spre cinema, cu emoțiie pe care le aveam când am lecturat prima revistă Playboy, adică pe la vreo 25 de ani. De ce aveam emoții? Pentru că automobile și pentru că Charlize Theron. Cred că singura explicație pentru care amândoi suntem necăsătoriți sau într-o relație unul cu celălalt, se datorează unor considerente geografice. Ea e născută în Benoni, Africa de Sud, eu la Brașov, în România. Apoi, ea a ajuns la New York, unde s-a „școlit”, eu am studiat în străinătate, la Sibiu. După care, viața ne-a îndepărtat, ne-a sfâșiat povestea de dragoste. Vreau să știe că o aștept și că îmi doresc foarte mult să o văd în următorul „Mad Max”, interpretând-o pe Imperator Furiosa.
Mă duc la film. Zic: „ Stai să vezi, tati, ce film au făcut ăștia!” Abia așteptam să ascult „Union City Blue”, „Call me”, „Atomic” și restul de piese mișto de la Blondie. Când colo, film cu spioni. „Ce mama zmeului caut iar la filme d-astea cu pac-pac?”. Ca un disperat, dau repede pe IMDB să văd ce vrea să zică autorul cu povestea asta. Când dau să văd cine e regizorul, văd numele lui nenea David Leitch, care e fost cascador și care a lucrat alături de Chad Stahelski la regia și producția lui „John Wick”(citi-mi-ați recenzia de la partea a doua a seriei). Atunci am făcut pe niznaiul, deși nu înțelegeam coregrafia de luptă și nici cascadoriile uluitoare pe care le făceau oamenii ăia pe acolo. Mă comportam la fel ca populația homofobă din România. Astfel că m-am liniștit și am lăsat să curgă.
Treaba este simplă cu acest „Atomic Blonde”. Mai multe guverne „după” fața pământului, vor să facă rost de o listă cu toți spionii „după” fața pământului. Un scenariu uzat ca opincile lui Badea Cârțan. Lorraine Broughton (Șarliz Teron) este un agent MI6 care este trimisă la Berlin ca să investigheze cazul morții unui alt agent și să facă rost de bloc notes-ul cu agenții spioni sau spionii agenți. În rest, bătaie, bătaie și iar bătaie plus un scenariu cam de doi bani cu pretenții de „Snatch”. Cascadoriile și giumbușlucurile sunt realizate din nou excelent mai ales că vorbim de un fost mare cascador care a regizat filmul ăsta. Jocul actoricesc este bun, mai ales la cetățeanul James McAvoy, iar Șarliz, scuzați-mi exprimarea, este mega-bunoacă. La un moment dat există și o scenă de sex între ea și Sofia Boutella (tot africancă, din Algeria), care m-a facut să înţeleg de ce nu mă vrea deținătoarea Oscarului pentru rolul principal din „Monster”. Sfatul meu este să mergeți la acest „Atomic Blonde” fără prea mari așteptări și să vă bucurați de plusurile numeroase pe care le are. Și v-aș mai recomanda să știți la ce film vă duceți. A, era să uit. Soundtrack-ul este mai reușit decât cele mai bune piese de la „Blondie”.
Pentru o mai bună înţelegere a filmului și pentru a vă crea o părere personală dați o vizită pe site-ul Cinema One din Coresi. Aruncați un ochi sau doi și peste următoarea recenzie. Nu uitați că viața-i una, filmele-s mai multe.