Cu fiecare film pe care-l văd, din această tagmă cinematografică, îmi dau seama că treaba mea de critic amator pentru 24 Fun este una care nu-și poate găsi locul intre cele doua tabere. Adicatelea, subiectivism sau obiectivism. Nu am reușit, in aproape 20 de ani de cinefilie, să-mi leg ochii prin sulflet sau să-i forțez pe aceștia să agreeze și apoi să aprecieze filmele cu supereroi. Cred că-mi ajung degetele membrelor superioare pentru a număra favoritele din acest gen. Am acceptat magnitudinea muncii lui Nolan în trilogia Batman, deși nici realizările lui Burton nu au fost de lepădat. De ce? Pentru că ambii cineaști au oferit o utopie verosimilă și ăsta-i câștig cinematografic. Nu mă pricep la Universul Marvel sau DC Comics, poate și pentru că m-au interesat poveștile cu pulpă și suc natural. Aquaman nu face excepție.
Arthur Curry(Jason Momoa), recte Aquaman, este născut dintr-o mama și cinci frați. Serios, acum. Tatăl lui este ceva paznic de coastă, mică-sa, o doamnă venită din adâncurile mării, de fapt, fugită din adâncurile mării, deși mi-e greu să cred că poți fugi sub apă. S-au îndrăgostit, l-au făcut pe ăsta micu’, ce va deveni solistul grupului danezo-norvegian Aqua. Fiind diferit(nu ca Forrest Gump), acesta dezvoltă niște puteri suprarealiste, care-i conferă statutul de ciudat, apoi de supererou. Deși a decis că „s-a lasat la vatră”, acesta se întoarce în adâncuri pentru a restabili pacea și pentru a prelua șefia din Atlantis. De aici se dezvoltă o luptă ca între Abel și Cain, cu frate-su, King Orm(Patrick Wilson) sau Algă Verde Împărat. Pentru că este Hollywood, filmul se ramifică destul de bine, dar insuficient pentru ochii critici. Avem amintiri din copilăria de la delfinariul din Constanța, perioada în care a învățat să-și folosească toate skill-urile. Crescând într-un an cât alții în șapte, toate primăriile subacvatice l-au desemnat ca salvator. Și de aici, nu e nimic special. Un du-te, vino între pe pământ și sub apă, în căutarea adevărului și a puterii, plus a mamei, care fusese dată dispărută la revoluție. Alături de el se află Mera, o sirenă frumoasă, dar cam fadă, din punctul meu de vedere. Ce-i drept, am stat puțin în dreapta ecranului, probabil că de aia. Sunt mai multe puncte culminante, care se transformă în deznodământ și apoi din nou în intrigă, lucru care nu-l cataloghează ca fiind un masterpiece scenaristic, ci o perpetuă amagire, care se incheie cu nimic. E ca un act de amor adolescentin, curmat de intrarea kramerică a unui părinte în camera copilului, crezând că acesta ascultă „Baby, baby” de la Justin Bieber.
Totuși, îndemânarea regizorală pentru astfel de producții a lui James Wan(Saw, Conjuring 2) nu poate fi trecută cu vederea. Cu siguranță că daca ar lua cârma unui „FILM”, ar ieși un fiasco total, dar pentru publicul larg, plătitor de bilet, popcorn și nachos, lucrurile astea nu prea mai contează.
Ca încasări, „Aquaman” a rupt sălile de cinema. Probabil și niște căsnicii, femeile fiind supărate că Iubi nu arată și nu este la fel de amuzant ca Momoa. Peste un miliard de dolari încasări, la un buget de 200 de milioane de dolari. Mult, mult. Prin comparație, celălalt performer al anului precedent, Bohemian Rhapsody a avut 775 de milioane din încasări, dar cu un buget de 55 de milioane. Ambele rulează încă în cinematografe.
Ca animal, Momoa se mișcă bine, fără a te da pe spate daca ești Alfa, nu Beta. Sunt câteva, dar foarte puține replici amuzante, care te mai balansează în scaun. Este clar că acest actor acaparează privirile, dar asta cred că i se datorează doar apariției scurte și pregnante în postura de Khal Drogo în Game of Thrones. În rest, daca vii de la schimbul doi la film, ar putea să te ia somnul ca pe mine în liceu la „Matrix revolutions”. Până la urmă, ceea ce am scris eu aici ar trebui să vă afecteze puțin spre deloc. Singura opinie valabilă este doar a voastră, eu am doar rolul de hater cu fundament.
Pentru alte filme bune și nebune, dați cu mouse-ul pe site-ul Cinema One din Coresi. Ne mai citim și în ediția care va să vie. Nu uitați că viața-i una, filmele-s mai multe. Din Groapa Marianelor pentru TVR, Vlad Copilu.