De Citit : Recomandări

A TRIP TO REMEMBER SAU CU PRIETENII PE DRUMURI

| 05 octombrie

Când eram prin gimnaziu am descoperit povestea  Transsiberianului, prin paginile cărții de istorie. Am rămas impresionat și de atunci am visat să văd această parte de lume. Timpul a trecut, iar după vreo șapte ani, dorința mi s-a reaprins. Din păcate, situația financiară din perioada studenției nu-mi permitea nici măcar să sper la o săptămână întreagă la Vama Veche, mulțumindu-mă cu un weekend tras de păr până spre smulgere. Nu spun că acum mă scald în bani, ci doar că am posibiliatea de mai arunca niște lei în porcul de porțelan virtual din contul meu de economii.

Anul acesta, prin ianuarie, am zis că nu mai are cum să-mi scape visul ăsta printre degete. Am sunat un bun prieten care a zis „DA” din prima. Apoi a mai venit un răspuns afirmativ de la o fată curajoasă. Un al patrulea membru s-a decis in extremis, cu o lună și jumătate înainte de plecare. Ne-am interesat de bilete, de vize, de cazări. Le-am stabilit și plătit pe toate într-un timp foarte scurt, după care am început să numărăm zilele rămase până la plecarea de pe 24 septembrie, care a sosit mai repede decât ne așteptam. Urma să parcurgem 16000 de kilometri cu șase avioane și două trenuri.

Prima oprire a avut loc la Chișinău, puțin după ora prânzului. O ploaie ne-a ținut puțin în aeroport, după care ne-am suit într-un taxi și am plecat să cucerim capitala Republicii Moldova. Îndrumați de o bună prietenă a mea, am luat la pas orașul. Am descoperit ce animă și ce dezbină chișinăuienii, dar ne-a rămas un gust amar, văzând lipsa de interes a oficialilor moldoveni. Am luat pulsul din două restaurante de top din centrul capitalei și am avut cel mai interesant moment al excursiei când taximetristul care ne-a dus spre aeroport, ne-a bucurat cu un playlist senzațional.

Următoarea destinație a fost Sankt Petersburg, care a devenit orașul meu preferat. Arhitectura, străzile și podurile celui de-al doilea oraș ca mărime din Rusia ne-au făcut să promitem că mai revenim cât de curând. Din păcate, aroma dulce de Ermitaj a ajuns în noi doar pentru puține ore, fiindcă în ziua în care am ajuns în oraș, celebrul muzeu era închis, rămânându-ne doar câteva ore de vizitat.

După plăcuta experiență din vestul Rusiei, urma să plecăm spre Moscova într-un tren de mare viteză. Atât de mare era această viteză, încât atunci când am văzut că circulam pe șine cu 199 de km/ora, m-am gândit că s-a stricat afișajul. În Moscova, prima seară a fost o întreagă aventură pentru că eu trebuia să merg spre un stadion de unde trebuia să procur trei bilete, iar ceilalți trei oameni faini aveau aceeași destinație via cazarea în apartamentul unor prieteni buni d-ai mei. Totul s-a desfășurat perfect, bucurându-ne cu toții de o diferită atmosferă pe care publicul iubitor de fotbal din Rusia o oferă. A doua zi de Moscova ne-a arătat cum este o capitală puternică. Ne-au căzut fălcile prin Piața Roșie și ni s-au ridicat firele de păr pe noi când am făcut cunoștință cu marele Kremlin. În a treia zi am pierdut din multe obiective din cauza unor neînțelegeri cu personalul gării care s-au rezolvat până la urmă. În seara aceea, urma să plecăm spre Siberia. Visul meu devenise și visul prietenilor mei, iar noi eram la câteva ore distanță de a-l împlini. Călătoria cu trenul prin frigul Rusiei, prezent și în luna septembrie. Vreme de patru zile am parcurs o lungă bucată a Rusiei, văzând cum este această zonă de fapt. Virgină, frumoasă și de cele mai multe ori vitregă. Marți dimineață la peste 96 de ore de la plecarea din capitala Rusiei, ne-a ieșit în drum Mongolia și cel mai mare oraș al său, Ulan Bator. Probabil, cel mai ciudat oraș pe care l-am văzut până acum. O combinație între vechi și nou în cel mai neinspirat mod posibil. Totuși, Ulan Bator este în plină ascensiune, ceea ce-i dă un aer interesant. După o zi și jumătate de capitală, am ieșit din civilizație, îndreptându-ne spre casele tradiționale ale mongolilor, numite iurte, punct în care mă aflu când vă scriu aceste rânduri. Până aici, am dat o fugă și pe la cea mai mare statuie ecvestră din lume, care-l înfățișează pe Gingis Han pe cal. Urmează încă o zi și jumătate în pustiul Mongoliei, apoi ne vom îndrepta spre China, la Beijing, care ne va fi gazdă pentru trei zile. Și pentru că am fost cuminți, compania cu care vom zbura înapoi spre Europa oferea o escală de o zi în Varșovia. Pe 10 octombrie, excursia se va fi încheiat, iar noi vom fi reintrat feiriciți în cotidianul brașovean. Daca aveți idei flubuloase de călătorie și prieteni de vază, nu ezitați să le dați curs. Eu mă retrag spre garajul din deșertul mongol. Ne citim în curând cu noi filme. Până data viitoare, have fain!

Print Friendly