Actrita Ofelia Popii a fost recompensata recent, la Festivalul de la Edinburgh, cu Herald Angel Award, pentru rolul lui Mefisto din ,,Faust’’, in regia lui Silviu Purcarete. Premiul, anticipat de reactia entuziasta a presei britanice la interpretarea ei exceptionala, este acordat de publicatia „The Herald“, in parteneriat cu Bank of Scotland, pentru prezenta ei „arhetipala si tulburatoare“. La intoarcerea acasa, actrita a acordat un interviu in exclusivitate pentru cotidianul.ro.
Premiata si de juriul UNITER pentru interpretare, Ofelia Popii, tanara de 31 de ani, cu un aer inocent, cu ochii sai albastri in care ai senzatia ca se joaca marea, cu inocenta privirii si cu stralucirea parului blond, pare coborata din panzele semnate de Rafael. In „Faust“, ea si-a dat masura tocmai prin masura, atributul exemplar al actorului shakespearean sau, de ce nu, al celui goethean. Patrunsa de rol s-a uitat pe sine. Traieste numai ca personaj.
Aplauze indelungate, o partitura scenica cu care ai furat „ochii audientei“, devenind centrul atentiei. Cu ce imagini, senzatii te-ai intors de la Edinburgh?
Pactul cu diavolul a avut o urmare fericita, aducand glorie Teatrului din Sibiu.
Dar, dincolo de aceasta, evenimentul a fost emotionant prin felul in care ne-a unit pe toti, romani si scotieni, actori si tehnicieni, intr-o atmosfera de mare disciplina si rigoare din timpul repetitiilor, prin atentia la fiecare amanunt, prin respectul pentru sansa, poate unica, de a ne afla la unul dintre cele mai mari festivaluri din lume. Este nemaipomenit faptul ca „Faust“ nu a lasat indiferenti nici spectatorii, nici criticii, primind aprecieri elogioase. A fost destul de obositor sa jucam cinci spectacole in cinci zile la rand. La Lowland Hall din Islington, unde au avut loc spectacolele, ploua tot timpul si era oarecum dezolant, desi natura era incantatoare. Parca traiam in niste chilii. Luasem cu mine Biblia, pe care tocmai o citesc, si mi
s-a parut ca a fost o alegere premonitorie. La final, dupa primul spectacol, am fost coplesita de emotie. Totul era in ceata si, cum sunt cam mioapa, vedeam doar primele doua randuri de spectatori si se auzea tacerea care domnea. Tot timpul din lume se condensa in Noaptea Walpurgiei. Simteam, dincolo de norul de fum, dincolo de ceata, o imensa energie. Apoi a fost explozia de aplauze si de ovatii. Minute si minute in sir.
CITESTE MAI DEPARTE interviul realizat de Magdalena Popa Buluc pe Cotidianul.ro.