De Citit : Altele

Universul

| 26 octombrie

Universul trebuie să aibă un început pentru că

Andrei sta visător în faţă ferestrei şi contempla… ba nu contempla nimic. În întuneric, blocul din faţa apartamentului mai are puţin şi se lipeşte de blocul lui. La început, pe când era copil, nu era niciun bloc în apropiere şi atunci putea admira peisajul. Aşa i-au venit ideile mari… Ah, copilărie, îşi spune, melancolic ca o îngheţată cu caramel. Prima îngheţată a fost una pe baţ, roz, apoasă, 50 de bani, acum 50 de ani, la intrarea în Cişmigiu. Sau era braga? Dilema-l indispune brusc. Cifra asta nu-i nici aurie, nici argintie, e îngrijorătoare. Deşi i se pare căniciodată nu s-a simţit mai tânăr. Tinereţea, domnule, ce forţă, dar şi ce nesăbuinţă! Ehei, dacă ar avea acum pielea, părul, muşchii, agilitatea, bărbăţia de odinioară, dar combinate cu înţelepciunea prezentă, ah, înţelepciunea care-i permite să ghicească în fiecare femeie esenţa…Hm, cu femeile e mai complicat, aici tinereţea face diferenţa. Femeile, dacă nu plesnesc de sănătate, ca merele încinse de soare, dacă nu crapă la cusături… Cum a crăpat haina. Haina lui bună, a cu dunguliţe, cu care a fost şi la alegeri, şi la înmormântarea lui Gicu. Bietul Gicu, ştiam că o să sfârşească urat. Prea se-ntinsese mai mult decât îi era plapuma. Plapumă sau plapomă? Febril, caută un dicţionar, dar nu-l găseşte. Plapomă, decide el într-un final, aşa l-a învăţat bunica. Dacă ar mai trăi, ce-ar zice a bătrână? L-ar lua din nou la refec. Asta pentru că i-a golit mărul înainte să se coacă.Eh, şi bătrânii ăştia. Se agaţă de toate cacaţisurile. Erau foarte bune merişoarele verzi, dar cui să-i spui? Gustul ăla nu-l va uita niciodată. Exact ăla a fost începutul: ghemotoacele acre, de i se strepezeau dinţii. Dar universul? Dacă universul e infinit, are oare şi un început?