De Citit : Altele

Un moment de sinceritate…

| 05 octombrie

 

…M-a atras încă din copilărie cercetarea. Iar pe cercetătorii britanici i-am mîncat pe pîine, din primul moment în care am aflat de ei.

Nu m-a descurajat deloc că bunul meu coleg de birou şi-a pierdut, în ultimul an jumate, de cînd sîntem ca fraţii de cruce, trei permise de acces, patru cleşti de sigilat, o grănadă de chei, nişte acte şi alte obiecte importante ale instituţiei, „evenimente” la care mi-am adus o contribuţie onestă şi eminamente dezinteresată.

Pasiunilor mele academice m-am dedicat tîrziu, la a doua tinereţe jumate, din motive temeinice, condiţii şi conjuncturi. Nu mai puteam să rămîn insensibil la chemarea ştiinţei cînd, într-una dintre zilele alea faine, nici cald, nici frig, nici frumoasă, nici urîtă, nici înaltă, nici scundă, nici tînară, nici batrînă, nici grasă, nici slabă, nici aşa, nici altminteri, dar asta nu trebuie să scriu, le zicea Caragiu, adică capitanul Panait, aseară la ProTV, au dat iar „BD în acţiune”, cum ziceam, într-o zi obişnuită, bunul meu coleg de birou, într-un rar acces de bunăvoinţă, mi-a spus clar şi verde-n faţă cum că dacă eu mai închid, cînd iese pe uşă gioarsa lui de aparat de radio la care ascultă cu volum maxim şi prin rotaţie toate porcăriile de emisiuni matinale pentru retardaţi, el este îndrepăţit să-mi scoată, cînd plec, la rîndul meu, totul din priză. Dar mai ales acvariul şi toate instalaţiile adiacente, care ar face şi ele un zgomot înfiorător, despre care m-a convins că-l deranjează de moarte. Sau patologic. Ori invers. Cu toată diferenţa de nici 95 de decibeli dintre cele două surse de zgomot. Treaba asta m-a determinat să mă apuc şi de experimente. La un moment dat, mi-am adus aminte că persoana de la care iau peştii de acvariu, un bătrînel simpatic, după ce se lăuda şi mă punea la curent cu noutăţile din ultimii trei ani din familia dumnealui, deşi ne întîlneam doar de două ori pe an, deci implicit trei sferturi dintre chestii deja le ştiam de data trecută – e vorba de matematică, domnule, regula de trei simplă – mi-a spus că apa din orice acvariu este „potabilă şi bună de băut” şi că nu sînt urmări. Omul avea dreptate iar colegul meu poate să o confirme, uitaţi-vă la el, trăieşte. Mă scuzaţi că schimb subiectul, mi-a spus cineva că insecticidul ăla revoluţionar, e propus şi la Nobel, pe care i l-a adus cu greu şi ilegal un fost coleg de la uzină a lu’ frate-su, tocmai din Taiwan, e o porcărie şi că nu-şi merită banii, că nu omoară deloc. Da, am verificat, e adevărat, acelaşi efect e şi la oameni.

Iar faptul, cu totul regretabil, că accidental a căzut cu spatele exact în cuţitul meu de birou cu care-mi desfac plicurile, pe care tocmai cu o zi în urmă l-am ascuţit şi aduce puţin la formă cu un stilet, fix în locul geometric al punctelor egal depărtate de omoplaţi, nu pot să-l pun decît pe seama soartei, „fortuna labilis”, ca să mă citez, azi e marţi şi e treişpe, a vecinilor urîcioşi care-i pun mereu broaşte sub preş sau care-i fac vuduuri. Oricum, am auzit că fură gunoiul de la uşile celor de pe etaj din blocul de garsoniere, este întrucîtva de înţeles şi explicabilă acţiunea asta a lor, votată în unanimitate, mai întîi, aşa am înţeles, la şedinţa comitetului de bloc.

Aceasta este declaraţia mea, semnată în prezenţa domnului plotoner Căpşună.

*

Cezar Pârlog este publicist şi scriitor. Ultimele cărţi publicate sînt „Flori, fete, fiţe sau băieţi”, Editura Tracus Arte, 2014, „Life stuff sau Învăţături pentru Andreea”, Editura Tracus Arte 2016.