Declansata la simplul gand (neconfirmat prin nicio dovada) ca supremul tabu sexual ramas in vigoare a putut fi incalcat.
Jagten (Vanatoarea) al lui Thomas Vinterberg (pe ecrane din 19 aprilie) are un subiect puternic: intr-un orasel danez unde traditiile sunt respectate – familia e sfanta, iar baietii devin barbati atunci cand isi iau permis de vanatoare –, un educator de gradinita e stigmatizat ca pedofil din cauza catorva vorbe de-ale unei fetite care nu stia ce spune. Aproape toti concetatenii educatorului, oameni care-l stiau de-o viata (cu putin timp inainte de izbucnirea scandalului, insusi tatal fetitei asa-zis agresate il declarase cel mai bun prieten al sau), se intorc impotriva lui ca apasati pe buton; nu conteaza ca acuzatul si-a trait toata viata sub ochii lor, ca ceea ce i se imputa nu rimeaza cu nimic din ceea ce se stie despre el – perspectiva pedofiliei naste o asemenea panica morala incat, in momentul doi, vanatoarea de vrajitoare e gata deschisa.
Chitit sa demonstreze de cata ferocitate irationala e capabila burghezia (din provincie), in numele valorilor ei familiste, Vinterberg (regizorul primului film al miscarii Dogma ’95, Festen) nu se incurca in nuante si in subtilitati. Niciun efect nu e prea ieftin pentru el – mortificarea inocentului include pana si uciderea cainelui sau.
Atunci cand nu mai e dispus sa intoarca si celalalt obraz, crucificatul isi anunta decizia printr-o alta actiune-cliseu: renuntarea la ochelari. Acest exercitiu sustinut de martirologie vedetistica (neintrerupt decat atat cat sa mai dea si el un cap in gura) i-a adus lui Mads Mikkelsen (vazut nu demult pe ecranele noastre in Afaceri regale – un film mult mai inteligent, realizat tot sub sigla casei de productie a lui Lars von Trier) premiul pentru Cel mai bun actor la Festivalul de la Cannes.