De Citit : Cărți

Soljenitin, comunismul si amnezia

| 09 aprilie

Emil Hurezeanu, Robert Turcescu si Cristian Teodorescu au continuat vizita de Nobel oferita cititorilor Cotidianul, la libraria Carturesti-Magheru, vorbind despre cel de-al doilea volum al cartii miracol – Pavilionul cancerosilor, despre omul din spatele ei, si despre regimul care i-a servit drept inspiratie bruta.
Soljenitin a fost etichetat drept taranist, ultraortodox, antisemit, proisraelian, tarist, nationalist, tradator, sau complice al Gestapoului, al CIA, al francmasonilor si serviciilor secrete franceze. Acuzatiile aduse diferitelor sale luari de pozitie nu l-au oprit pe Soljenitin sa isi dea cu parerea despre nenumaratele fatete ale epocii sale, de la conflicte armate la realitati sociale si culturale.
Invitatii i-au urmat exemplul, dezbatand problema comunismului autohton. Cristian Teodorescu le-a atras atentia celor care spun ca regimul comunist a fost cool, sau celor care considera comunismul bun in fond, ca vor fi foarte contrariati dupa ce vor citi Pavilionul cancerosilor, pentru ca dezastrele regimului si felul in care traiau oamenii nu pot fi clasificate drept pozitive in nici o circumstanta.
Editorialistul Emil Hurezeanu crede ca, desi nu a fost cool, comunismul a depasit capitalismul. Tot el a spus despre subiectele cartilor lui Soljenitin ca functioneaza ca un fel de memento: drama Gulagului se poate repeta oricand, oriunde, daca nu este inteleasa asa cum trebuie.
Robert Turcescu este nemultumit de felul in care s-a vorbit in societatea romaneasca despre tema comunismului: “s-a transat asa cum s-a transat povestea Elodiei sau asa cum se transeaza azi problema lui Becali”. Pe langa bagatelizare, Tucescu a condamnat si faptul ca “inca nu avem un film documentar serios despre fostul regim si nici macar un muzeu al comunismului in care generatiile mai tinere sa poata vedea lucruri veridice ale perioadei”.
Ceaiul serii a venit, ca de obicei, si cu un cadou: Neuromantul, de William Gibson, publicat in Colectia Cotidianul Literatura, iar cei prezenti au fost invitati sa participe la lansarea de martea viitoare, atunci cand Yaroslav Godun, Alexandru Darie, Ioan T. Morar si Cristian Teodorescu vor lansa fenomenalul roman laureat cu premiul Nobel -Quo Vadis.